Creştere importantă a fuziunilor şi achiziţiilor în sectorul tehnologiei

26.08.2014

Fuziunile şi achiziţiile din sectorul tehnologiei au crescut cu 57%, în trimestrul al doilea, potrivit raportului EY – Global technology M&A update: April-June 2014. Astfel, se prefigurează un an „record” pentru tranzacţii în 2014, după ce şi în primele trei luni ale acestui an piaţa acunoscut un avans important.

Valoarea totală a tranzacţiilor din sectorul tehnologiei a ajuns la 52,4 miliarde dolari în al doilea trimestru din 2014, în timp ce, în prima jumătate a anului, valoarea totală publicată a fost de 119 miliarde dolari. Nivelul este cu 70% mai mare decât în primul semestru al anului trecut. Totuşi, comparativ cu primul trimestru din 2014, valoarea tranzacţiilor a scăzut cu 21% în al doilea trimestru.

„La nivel global, fuziunile şi achiziţiile din domeniul tehnologiei se îndreaptă spre atingerea unui nivel record în anul 2014. Companiile din tehnologie au multe lichidități iar creditarea continuă să fie ieftină. În plus, tehnologia în continuă schimbare generează permanent multe oportunităţi iar, în 2014, până în momentul de față, pieţele de capital au afişat un nivel scăzut de volatilitate. Acest fapt a întărit încrederea executivilor din companii în economia globală, ceea ce, în cazul fuziunilor şi achiziţiilor, duce la o mai mare ușurință pentru cumpărători şi vânzători să cadă de acord asupra prețului de tranzacţionare. Zonele de cloud/software-as-a-service (SaaS) şi cea de smart mobility au continuat să fie motoarele de creştere a valorii tranzacţiilor din domeniul tehnologiei în trimestrul doi al acestui an, cumulând împreună peste 42% din volumul total al tranzacţiilor înregistrate în acest trimestru”, a spus Bogdan Ţenu (foto), Senior Manager, departamentul de Asistenţă în tranzacţii, EY România.

Cel mai notabil succes

Tehnologia pentru servicii de plată şi financiare a raportat cel mai notabil succes, înregistrând cea mai mare valoare medie a tranzacţiilor. Ca volum, în segmentul tehnologiei pentru servicii financiare s-au înregistrat aproximativ 60 de tranzacţii, cu peste 50% mai multe decât media trimestrială din 2013.

În termeni de valori absolute, tranzacţiile din segmentul tehnologiei pentru servicii financiare au totalizat 8,7 miliarde dolari, nivel cu 141% mai ridicat decât cel al mediei trimestriale din anul 2013.

872 tranzacţii

Per total, volumul tranzacţiilor în tehnologie în perioada analizată a crescut cu 39% comparativ cu anul trecut, ajungând la 872 tranzacţii. Aceasta este un al doilea record consecutiv înregistrat în decursul celor şase ani şi jumătate de când EY a început realizarea acestor rapoarte, precum şi  a patra creştere trimestrială consecutivă de volum.

Valoarea medie a tranzancţiei, în scădere

În schimb, valoarea medie a tranzacţiilor a scăzut cu 24% comparativ cu trimestrul precedent şi cu 7% față de anul trecut, ajungând la 231 milioane dolari, în condiţiile în care s-a realizat un număr mai mare de tranzacţii mai mici.

„Asistăm acum la nici mai mult nici mai puțin decât o reinventare a tuturor industriilor, antrenată de tehnologie. Ne îndreptăm către un gen de relaţii de tip „stimul şi răspuns” între companii şi clienţii lor, aceste relaţii fiind definite de cele cinci mega-tendinţe de natură transformaţională din tehnologie: smart mobility, cloud computing, reţele sociale, big data analytics şi adaptarea accelerată a tehnologiei”, adaugă Elena Badea, Director de Marketing, EY România.

Citiți și despre: