Cum au evoluat importurile şi exporturile României, în primele patru luni ale anului?

12.06.2018

În perioada ianuarie – aprilie 2018 exporturile FOB au însumat 22221,6 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 25948,7 milioane euro, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). De asemenea, în perioada analizată, exporturile au crescut cu 9,7%, iar importurile cu 10%, comparativ cu perioada similară de anul trecut.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada analizată a fost de 3727,1 milioane euro, mai mare cu 379,3 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – aprilie 2017.

INS a mai anunţat că în luna aprilie 2018 exporturile FOB au însumat 5234,3 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 6245,5 milioane euro, rezultând un deficit de 1011,2 milioane euro.

Faţă de luna aprilie 2017 exporturile din luna aprilie 2018 au crescut cu 9,7%, iar importurile au
crescut cu 7,3%.

În primele patru luni ale anului, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,3% la export şi 37,3% la import) şi alte produse manufacturate (32,3% la export şi respectiv 30,7% la import).

Valoarea schimburilor intra‐UE28 de bunuri a fost de 17070,6 milioane euro la expedieri şi de 19648,7 milioane euro la introduceri, reprezentând 76,8% din total exporturi şi 75,7% din totalnimporturi.

Valoarea schimburilor extra‐UE28 de bunuri a fost de 5151,0 milioane euro la exporturi şi de 6300,0 milioane euro la importuri, reprezentând 23,2% din total exporturi şi 24,3% din total importuri.

 

 

Citiți și despre:

  • Germania, principalul partener comercial al României în 2017Germania, principalul partener comercial al României în 2017 Anul trecut, România a importat majoritatea mărfurilor din Germania, acestea reprezentând 20% din achiziţiile intracomunitare, iar cele mai multe exporturi le-a trimis tot către Germania, mai exact 23% din […]
  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Deficitul balanţei comerciale, în creştereDeficitul balanţei comerciale, în creştere În primele două luni ale anului curent, exporturile au crescut cu 11,6%, iar importurile cu 13,9%, comparativ cu perioada similară din 2017, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS). În perioada […]
  • Exporturile României, în creştereExporturile României, în creştere În primele nouă luni din acest an, exporturile şi importurile au crescut cu 4,7%, respectiv cu 7,1%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, […]
  • Deficitul comercial a ajuns la 7,2 miliarde euro Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) s-a ridicat, în primele 11 luni ale anului trecut, la 7,2 miliarde euro, cu 1,9 miliarde euro mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2014, potrivit […]