Cum se vor calcula accizele de la 1 ianuarie?

08.12.2014

Ministerul Finanțelor Publice a lansat săptămâna trecută în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și modificarea unor acte normative. Astfel, potrivit proiectului, începând cu 1 ianuarie 2015 nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014. Începând cu anul 2016, nivelul astfel obținut se actualizează anual cu creşterea preţurilor de consum, din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie.

Pentru prevenirea fluctuației veniturilor din accize la bugetul de stat în funcție de variațiile de curs valutar lei/euro stabilite de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a fiecărui an (funcție de care se stabilește nivelul în lei a accizelor pentru anul următor), precum și pentru păstrarea valorii reale a acestor venituri și a predictibilității atât pentru bugetul de stat cât și pentru mediul de afaceri, nivelul accizelor va fi stabilit în lei.

De asemenea, proiectul de act normativ va proroga cu un an, respectiv până la 31 decembrie 2015, termenul până la care va fi aplicată legislația aflată acum în vigoare pentru taxarea resurselor de petrol și gaze. Astfel, termenul prevăzut la art.7 din Ordonanța Guvernului nr.7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, termenul prevăzut la art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată prin Legea nr.261/2013, precum și termenul prevăzut la art.6 din Ordonanța Guvernului nr.5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015, inclusiv.

Proiectul de act normativ include și un set de reglementări privind combaterea evaziunii fiscale. Astfel, toate persoanele impozabile cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA de către organele fiscale şi care solicită reînregistrarea în scopuri de TVA, vor fi supuse verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. În prezent, numai contribuabilii nou înființați și cei care se înregistrează prin opțiune ca plătitori de TVA, ulterior înregistrării fiscale, sunt supuși verificării criteriilor de înregistrare care sunt stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.

Totodată, se impune crearea unui mecanism de evaluare periodică a unor categorii de persoane impozabile deja înregistrate în scopuri de TVA care pot prezenta risc crescut.

Aceste măsuri sunt menite să elimine avantajul concurenţial neloial al unui agent economic care se sustrage de la achitarea TVA, comparativ cu un contribuabil onest, și, totodată, să conducă la îmbunătățirea colectării TVA.

Citiți și despre: