Date finale: Economia României a crescut cu 3,7%, în 2015

08.03.2016

Economia României a crescut în 2015 cu 3,7% faţă de 2014, la 710,266 miliarde lei, ca serie brută, după ce s-a înregistrat un avans în ultimul trimestru al anului, ajungând la 209,996 miliarde lei, conform INS. Creșterea a fost susţinută de comerţ, de sectorul reparare auto şi de avansul din hoteluri şi restaurante.

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru ultimul trimestru al anului s-a plasat la circa 180,05 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în termeni reali.

La creşterea Produsul Intern Brut au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

De asemenea, construcţiile au contribuit cu 0,6%, având o pondere de 7,4% la formarea PIB, iar volumul lor de activitate s-a majorat cu 8,8%. Cu acelaşi procentaj au contribuit şi informaţiile şi telecomunicaţiile, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (11,8%).

Industria a contribuit la creșterea economică cu 0,5% la creşterea economică, având o pondere de 23,2% la formarea PIB, iar volumul său de activitate s-a majorat cu 2%.

Pe de altă parte, agricultura, silvicultura şi pescuitul au avut un impact negativ asupra creşterii economice de -0,5%, cu o pondere de 4,2% la formarea PIB.

 

 

Citiți și despre: