Datoriile companiilor de stat din industria de apărare, șterse de Guvern

14.05.2014

Guvernul României a adoptat, în ședința de ieri, Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare, a anunţat Ministerul Economiei, într-un comunicat de presă. Astfel, prin Ordonanța de Urgență sunt anulate obligațiile fiscale în sumă de 1.104.094 mii lei datorate de unii operatori economici din industria de apărare.

“Actul normativ vizează numai operatorii economici cu capital integral de stat din industria de apărare care sunt de interes strategic pentru statul român şi au o pondere semnificativă în producţia de armament, muniţie, blindate, furnizori de bază pentru Forţele Sistemului Naţional de Apărare. Concomitent cu această măsură sunt necesare alte acțiuni de reorganizare şi restructurare pentru operatorii economici din industria de apărare, care să conducă la viabilizarea acestora”, au afirmat reprezentanţii Ministerului Economiei.

În plus, în cazul operatorilor economici la care statul este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală si obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor externe garantate de stat.

Măsurile propuse nu se aplică operatorilor economici cu capital majoritar de stat şi nici operatorilor economici din industria de apărare care produc sau comercializează produse care nu sunt destinate unor scopuri militare.

“Pentru adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență s-a avut în vedere faptul că operatorii economici din industria de apărare care sunt de interes strategic pentru statul român înregistrează arierate bugetare și, în prezent, nu există surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii. De asemenea, urgența unor astfel de măsuri este dată și de actualul context regional geopolitic, care impune întărirea capacităţii de apărare a României prin acțiuni imediate de redresare economico-financiară a  acestor operatori economici”, a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei.

Măsura anulării obligațiilor fiscale datorate de unii operatori economici din industria de apărare vizează următoarele companii: S.C. Tohan SA, S.C. Carfil SA, S.C. Metrom SA, S.C. Uzina Mecanică Cugir SA, S.C. Fabrica de Arme Cugir SA, S.C. Uzina Mecanica Plopeni SA, S.C. Uzina Mecanică Sadu SA, S.C. Uzina Mecanică Mija SA, S.C. Uzina Automecanica Moreni SA, S.C. Arsenal-Reşiţa SA, S.C. Uzina Mecanică Bucureşti SA, S.C. Electromecanica Ploieşti SA, S.C. Uzina de Produse Speciale Dragomireşti SA, S.C. Pirochim Victoria SA, precum și S.C.  Fabrica de Pulberi  SA Făgăraș.

Citiți și despre: