De ce pleacă tinerii din țară?

30.08.2013

Aproape 80% dintre tineri pleacă din România, pentru un salariu mai bun

78% dintre tinerii care pleacă din România o fac în căutarea unui salariu mai mare decât ofertele din țară. Doar 22% dintre tineri declară că vor să plece pentru aspecte care nu țin cont de situația financiară, precum educația viitorilor copii sau dezvoltarea lor personală.

Asta relevă un studiu realizat recent de SmartDreamers, pe un eșantion de 1.500 de tineri. Cercetarea a fost făcută în perioada 1 – 10 iulie 2013, iar cei care au luat parte la studiu se împart între 500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, restul de 1.000 de tineri au vârsta cuprinsă între 24 și 30 de ani. Cercetarea a fost realizată cu scopul de a identifica obstacolele și așteptările pe care le au tinerii cu privire la piața muncii din România și din străinătate, răspunzând la întrebări precum situația de la actualul loc de muncă, aștepările lor salariale și motivațiile pe care le doresc, dificultățile pe care le-au întâmpinat în căutarea unui loc de muncă și cum își cheltuiesc banii pe care reușesc să îi economisească.

Potrivit cercetării, tineri vor să plece din România din mai multe motive precum: majorarea veniturilor, pentru a face diverse achiziții de bunuri sau chiar pentru a investi într-o afacere. În străinătate, cel mai mare obstacol întâlnit în căutarea unui loc de muncă este faptul că nu își permit, din punct de vedere financiar, să caute la fața locului, întrucât nu au economii realizate în țară. Următoarele două dificultăți semnalate sunt numărul mic al locurilor de muncă și experiența profesională redusă acumulată. O altă problemă în găsirea unui loc de muncă în străinătate este discriminarea – lucru semnalat de nu mai puțin de 11% dintre cei care au participat la studiu.

România vs. străinătate

”Salarii prea mici” a fost motivul semnalat de către nu mai puțin de 32% dintre respondenți cu privire la problemele de pe piața muncii din România, versus 8% care au întâmpinat salarii prea mici în cazul locurilor de muncă din străinătate.

În timp ce 16% dintre respondenți nu aleg un loc de muncă în România pe motivul “plafonării profesionale”, doar 6% care l-au menționat ca și criteriu pentru locurile de muncă din străinătate.

Mulți dintre tinerii care pleacă din țară se întorc, relevă studiul, în cazul în care ei reușesc să facă economii semnificative. 59% dintre cei care reușesc să facă economii s-ar întoarce în țară, iar 41% s-ar stabili peste hotare.

Jumătate dintre tinerii care reușesc să facă economii ar opta pentru achiziția unui bun, precum o casă sau o mașină, iar cealaltă jumătate ar investi banii într-o afacere. Dintre cei care s-ar întoarce în țară, sunt mai mulți cu 11% cei care ar investi banii strânși într-o afacere, în detrimentul celor care i-ar investi într-o casă sau o mașină.

 

 

 

Citiți și despre:

  • ROTEC: 42 de ani de activitateROTEC: 42 de ani de activitate Proiectele din afara țării însumează 90% din activitatea ROTEC Rotec este una dintre firmele care își desfășoară activitatea în Buzău, dar care, odată cu trecerea timpului, a reușit să fie cunoscută atât pe […]
  • Pufuleții Gusto, modelul afacerii de succes în RomâniaPufuleții Gusto, modelul afacerii de succes în România Din Băicoi în Statele Unite ale Americii – povestea de succes a pufuleților Gusto Pufuleții Gusto sunt un brand 100% românesc care a reușit să comunice, prin produse simple și de calitate, un mesaj optimist […]
  • Tarife mai mici în roamingTarife mai mici în roaming Plătim mai puțin pentru apelurile internaționale Toți operatorii de telefonie mobilă care activează în țările membre ale Uniunii Europene au fost obligați de legislația în vigoare să micșoreze tarifele […]
  • Cerere scăzută pentru gaze și electricitate în T2Cerere scăzută pentru gaze și electricitate în T2 Consumul de gaze naturale în România, în scădere cu 16% Producția brută estimată de energie electrică a României a scăzut cu aproximativ 10% în trimestrul al doilea al anului curent față de aceeași perioadă […]
  • COILPROFIL, investitii durabile si rezultate pe masuraCOILPROFIL, investitii durabile si rezultate pe masura Bazele companiei Coilprofil au fost puse în anul 1984 în Anvers, Belgia. La acea vreme, cel mai important domeniu de activitate era producția de tablă cutată, profile galvanizate, panouri sandwich și piese de […]