Deloitte oferă consultanţă Poştei Române

05.09.2017

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în calitate de acționar al Companiei Naționale “Poșta Română”, depune toate eforturile pentru redresarea companiei. Astfel, ministrul Comunicațiilor, Lucian Șova a semnat ieri, împreună cu Lars Wiechen, partener-coordonator al departamentului de Consultanță Financiară Deloitte, un contract de consultanță prin care firma urmează să găsească soluții pentru realizarea unei majorări de capital la Poșta Română.

Deloitte va realiza analiza de piață care va arăta dacă statul român poate să capitalizeze Poșta Română cu suma prevăzută în bugetul de stat încă de anul trecut. Până în acest moment, banii (170 de milioane de lei) nu au fost folosiți.

Compania de consultanţă are termen până în cursul lunii noiembrie 2017 să prezinte raportul. Valoarea contractului semnat ieri este de 118.800 lei, fără TVA.

Poșta Română este deținută de statul român, prin Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale în proporție de 75%, și de Fondul Proprietatea în proporție de 25%. Compania are cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, peste 80% din totalul subunităților poștale din România.

Nu mai puţin de 19 milioane de oameni beneficiază de serviciile Poștei și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.
Biroul de presă

 

 

 

Citiți și despre: