Depreciere bruscă a leului

08.08.2013

Cursul de schimb a urcat până la 4,44 lei/euro pe o piaţă cu volume de tranzacţionare în creştere. Leul a scăzut în raport cu euro mai vizibil decât monedele celorlalte state din regiune.

Euro a fost tranzacţionat la 4,41 lei, respectiv cu 0,4 – 0,65 bani peste nivelurile de marţi, cotaţiile urcând treptat până la 4,44 lei/euro, iar volumele de tranzacţionare au crescut, notează Ziarul Financiar.

Cel mai ridicat nivel tranzacţionat a fost de 4,4440 lei/euro. Specialiștii bancari estimează că leul s-a depreciat din cauza înrăutăţirii sentimentului din pieţele globale, pe fondul aşteptărilor tot mai numeroase că Fed va reduce stimulul monetar mai devreme decât se estima. Totodată ca urmare a unei declaraţii a guvernatorului Băncii Naționale a României Mugur Isărescu vizavi de intenţia băncii centrale de a face tot posibilul ca dobânzile la creditele în lei să ajungă cât mai aproape de cele la împrumuturile în valută, scrie Ziarul Financiar.

Sursă: Ziarul Financiar

Citiți și despre:

  • Ratele la creditele în lei ar urma să scadă Ratele la creditele în lei ar urma să scadă Reducerea dobânzii cheie de la 5 procente la 4,5 se va reflecta în scăderea ratelor la creditele efectuate în lei într-o perioadă cât mai scurtă. Consiliul de Administrație al BNR a luat decizia de a reduce […]
  • Afaceri în scădere pentru Argus Afaceri în scădere pentru Argus Argus, producătorul de ulei constănțean, a raportat pentru primul semestru al anului curent afaceri în scădere cu 34,4 procente, la 41,8 milioane de lei (9,5 milioane de euro), şi pierderi de trei ori mai […]
  • Millennium se retrage din România Millennium se retrage din România Banca Millennium BCP a decis să se retragă de pe piața românească prin vânzarea subsidiarei Millennium Bank. Momentan această subsidiară deţine sub un procent cotă de piaţă, decizia de vânzare făcând parte […]
  • 5 miliarde de euro de încasat pentru România 5 miliarde de euro de încasat pentru România De la începutul anului și până în prezent România a atras un total de 1,46 miliarde de euro din rambursările de la Uniunea Europeană. Cifrele făcute publice sunt mult mai bune comparativ cu aceeași perioadă a […]
  • Rulaj de 13 milioane de lei pentru Bursa de Valori București Rulaj de 13 milioane de lei pentru Bursa de Valori București Bursa de Valori București a ajuns la un rulaj de 13 milioane de lei, la mijlocul acestei săptămâni instituția deschizând în creștere ușoară. Cu toate acestea rulajele sunt reduse în cazul celor mai multe […]