Din ce în ce mai multe job-uri în domeniul HoReCa

06.03.2018

Numărul de joburi în domeniul HoReCa a crescut de patru ori comparativ cu oferta de la începutul anului trecut, arată statisticile efectuate de BestJobs. Astfel, cele mai multe oferte sunt pentru ospătari (126 anunțuri), bucătari (118 anunțuri), barmani/barista (110 anunțuri), patiseri/cofetari (79 anunțuri), recepționeri (71 anunțuri), cameriste (65 anunțuri), manageri de restaurant sau de hotel (37 anunțuri) și șefi de sală (24 anunțuri).

În ceea ce privește repartizarea acestor joburi pe orașe, capitala are cele mai multe oferte, fiind urmată de Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Constanța.

Oferta de locuri de muncă include și anunțuri din străinătate. Candidații interesați pot aplica acum în Germania (27 anunțuri) pe pozițiile de bucătar și ospătar, în Franța (12 anunțuri) la ofertele pentru bucătari, barmani și cameriste, în Ungaria (9 anunțuri) ca și barmani și în Marea Britanie (9 anunțuri) unde se caută în special bucătari.

Companiile la rândul lor pot alege din rândul candidaților calificați și cu experiență în domeniul HoReCa. Pe platforma BestJobs există CV-urile a 11.412 bucătari, 6.655 patiseri/cofetari, 35.734 ospătari, 28.893 barmani, 3.939 cameriste și 11.144 recepționeri. Cei mai mulți candidați sunt în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Constanța, Ploiești și Galați.

 

 

 

 

Citiți și despre: