DN Agrar – agricultură sustenabilă și dezvoltare continuă

01.10.2015

Compania reinvestește constant profitul în proiecte speciale. Dezvoltare și extindere continuă, atât în ceea ce privește efectivul de animale, cât și modernizarea fermelor, cu instalații și echipamente de top pentru producerea laptelui. Acestea sunt planurile grupului DN Agrar, una dintre cele mai importante companii din România din domeniul agriculturii și nu numai.

Oficialii grupului spun că se bazează pe reinvestirea profitului pentru o dezvoltarea continuă, iar personalul experimentat și motivat ajută la o expansiune fără precedent pentru companiile existente. Cu ajutorul unui model de dezvoltare sigură și de durată, compania a devenit un adevărat model pe piața laptelui din țara noastră, iar dovadă a acestui lucru stau contractele încheiate cu cei mai mari procesatori de lapte din România. Astfel, nici nu este de mirare faptul că anul trecut fermele de lapte din grup, DN Agrar Apold și Lactor Agrar, au performat foarte bine din punct de vedere financiar.

Nici celelalte companii parte din grup nu s-au lăsat mai prejos. O dezvoltare puternică, înregistrată în prima jumătate a anului curent, a fost cea a DN Agrar Service. Compania prestează servicii agricole pentru nu mai puțin de 10.000 de hectare de teren arabil. Este vorba despre servicii complexe, de la pregătirea terenurilor pentru semănat, la fertilizarea acestora, ierbicidarea lor, recoltare, asigurând în acelasi timp transportul pentru toate firmele din cadrul grupului.

Rezultate financiare ridicate a înregistrat, chiar de la inaugurare și societatea DN Agrar Logistics. Acest lucru se datorează activității de transport, pe care o desfășoară ca și casă de expediții, pentru un număr de peste 100 de companii beneficiare, explică reprezentanții grupului.

Anul viitor este unul privit cu optimism, mai ales că grupul a implementat un nou proiect, care are ca obiectiv realizarea unui siloz de depozitare a cerealelor, întrucât în România există o nevoie acută de capacități de stocare, la standarde europene. Implementarea proiectului ar asigura o capacitate de depozitare pentru cereale de nu mai puțin de 10.000 de tone. Noul proiect nu presupune doar simpla depozitare, ci și toate procesele tehnologice asociate, de la recepție, la descărcare, condiționare, uscare, gazare, aerare și încărcare.

Pensiunea Casa Bună

Cea mai recentă investiție a grupului este o pensiune turistică specială. Oficialii DN Agrar spun că este cea mai curajoasă investiție de până acum, fiind o unitate care oferă celor care îi trec pragul condiţii deosebite şi servicii de calitate. Toate acestea într-o ambianţă aparte, ce include cazare, mâncare specială și, nu în ultimul rând, activităţi culturale, artistice și de agrement.

Pensiunea oferă o vacanță de neuitat, dar și posibilitatea organizării de teambulding-uri, evenimente corporate și altfel de evenimente private. Având 14 camere duble, special amenajate pentru a oferi intimitate oaspeților, fiecare cameră are o suprafaţă de 21 de metri pătrați şi dispune de grup sanitar propriu. Mai mult decât atât, restaurantul din cadrul complexului turistic oferă preparate gustoase şi sănătoase, din bucătăria tradiţională şi nu numai. Cei care vor să se bucure de aer curat o pot face pe terasa primitoare sau în curtea cu mult spaţiu verde, aşezate exact în inima naturii, într-un decor special din cadrul Podișului Secașelor, aproape de Munții Cindrel.

Am discutat cu reprezentanții DN Agrar și am aflat care sunt motivele pentru care cei care vor să se bucure de o vacanță departe de orașele mari ar trebui să aleagă câteva zile la Pensiunea Casa Bună.

  • Care sunt noutățile pe care le aduce Pensiunea Casa Bună?

Linişte, naturǎ şi confort sunt principalele motive pentru care un turist alege Pensiunea Casa Bună. Acestea sunt detaliile ce descriu perfect pensiunea situată în apropierea localităţii Gârbova, la limita judeţelor Alba şi Sibiu. Pe lângă posibilitatea de cazare şi de servire a mesei, pensiunea îşi deschide porţile şi pune la dispoziţie patru săli de conferințe, dotate cu aparatură pentru organizarea de evenimente, activități de teambuilding, şedinţe, seminarii, întâlniri.

O noutate în turismul românesc ar fi combinaţia dintre întâlniri de afaceri organizate în oricare din cele patru săli de conferinţe cu activități în aer liber, cum ar fi drumeții în pădurea din apropiere sau o excursie la ferma DN Agrar. Credem cu tărie că există o singură modalitate de a experimenta adevărata Românie: produsele turistice ce îţi dau şansa de a cunoaște cu adevărat cum este viața la țară. Aşa că vino în satele din zona Transilvaniei, vizitează fermele noastre, bucură-te de cele mai variate peisaje. Binecunoscuta moștenire naturală și culturală a României, împreună cu ospitalitatea tradițională, sunt cele mai bune atuuri pentru a vă garanta o experiență de vacanță unică în țara noastră!

  • Cu ce oferte vă așteptați vizitatorii la finalul anului? Aveți deja planificată oferta pentru Sărbătorile de Iarnă?

Organizăm pentru toţi cei care doresc să aibă parte de zile de neuitat, puţin din magia Sărbătorilor şi relaxarea de la sfârşit de an sejururi de Crăciun şi Anul Nou. Ne pregătim pentru grupuri şi familii cu un meniu bogat în produse tradiţionale şi cu un progam artistic încărcat de emoţia sărbătorilor de iarnă. Restaurantul nostru poate fi locaţia ideală pentru petrecerea de sfârşit de an angajaţilor. Venim în spijinul celor care doresc să participe la obiceiurile zonei, o să pregătim cozonaci delicioşi pentru toţi pofticioşii, plimbările cu sania vor fi o noutate în zona Gârbovei. Toate acestea promit ca luna decembrie să fie una minunată pentru toţi aceia care vor călca pragul Casei Bune.

  • Ce ne puteți spune despre zonele ce merită încercate din jurul pensiunii?

Pensiunea Casa Bună oferă istorie și legendă, fiind un loc în care legendele sunt nenumărate, mai ales pentru că în zonă este una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania; Cetatea Greavilor. Mai mult decât atât, la doar 10 kilometri distanţă de pensiune se află Cetatea Câlnic, aflată în Patrimoniul UNESCO.

Terasa pensiunii oferă o priveliște de neuitat a Munților Cindrel și frumuseţea Podișului Secașelor.

  • În ce au constat ultimele investiții în cadrul pensiunii? Ce investiții ați planificat pentru viitor?

Proprietatea pensiunii Casa Bună se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare. Oferim vizitatorilor spațiu de parcare, dar și servicii precum acces WiFi gratuit, televiziune prin satelit, posibilitatea plății cu ajutorul cardului.

Pensiunea Casa Bună este cu adevărat unică, iar cei care ne trec pragul se pot bucura de foișorul situat la la etajul al treilea, chiar în turnul pensiunii. De aici turiștii pot vedea animale sălbatice, iar peisajul îi va face să uite de agitația din orașe. Se discută de investiţii viitoare printre care o piscină şi un parc de aventură în imediata apropiere a pensiunii.

 

 

Citiți și despre: