Două treimi dintre tineri au semnat primul lor contract de muncă după 24 de ani

01.07.2014

Două treimi din tinerii din România se angajează după vârsta de 24 de ani. Astfel, pentru majoritatea tinerilor primul loc de muncă se lasă aşteptat, în ciuda ofertelor şi a oportunităţilor, chiar şi de part-time pe timpul studenţiei, existente pe piaţa muncii.

Prin urmare, aproape două treimi dintre tineri au semnat primul lor contract de muncă după vârsta de 24 de ani, potrivit unui sondaj realizat de către Studio Moderna.

Mai puţin de unul din zece absolvenţi de liceu în găseşte un loc de muncă imediat după terminarea cursurilor, rata de succes crescând odată cu vârsta.

„Primul loc de muncă este foarte important, urmând practic să definească, în medie, evoluţia profesională ulterioară. Chiar şi un job part-time este foarte important şi util, pentru că permite acumularea unei experienţe valoroase şi ajută la setarea obiectivelor profesionale în conformitate cu realităţile pieţei muncii”, a declarat Zoltan Pilecki, directorul general al Studio Moderna.

În plus, primul job variază de la o categorie de vârstă la alta: tinerii de 18 ani încep preponderent ca promoteri, cei din grupele de vârstă 18-20 şi 20-24 de ani încep ca operatori call-center şi consultanţi vânzări, în timp ce la grupa de vârstă de peste 24 de ani, primul job este în vânzări.

„Un loc de muncă în vânzări, la vârsta de 20 de ani, este foarte util pentru că ajută la dezvoltarea abilităţilor de comunicare verbală, la formarea gândirii manageriale, orientate spre atingerea obiectivelor şi reuşita profesională. Compania noastră angajează foarte mulţi tineri fără nicio experienţă, tot ce trebuie să aibă este ambiţia de a reuşi”, a precizat Zoltan Pilecki, directorul Studio Moderna.

Sondajul a fost realizat în perioada ianuarie 2013 – mai 2014, pe un eşantion de peste 13.000 de persoane cu vârste de la 18 ani în sus, absolvenţi de studii medii şi superioare, respectiv studenţi în timpul facultăţii.

 

Citiți și despre: