Dragoș Damian, reales preşedinte al APMGR

27.03.2014

Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a anunţat că Dragoș Damian, CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy a fost reales pentru un nou mandat de președinte al Asociaţiei, în cadrul Adunării Generale care a avut loc în data de 26 martie.

De asemenea, APMGR a decis să o numească în poziția de membru al Consiliului Director al Asociaţie pe Amelia Dinu, Managing Director al companiei farmaceutice B. Braun Medical.

Alături de Damian și Dinu, Consiliul Director al APMGR îi include și pe doamna Cristina Gârlasu (General Manager al companiei farmaceutice Dr. Reddy’s), doamna Simona Cocoș (General Manager al companiei farmaceutice Zentiva) și domnul Steffen Wagner (General Manager al companiei farmaceutice Sandoz).

„APMGR militează pentru creșterea accesului la medicamente cu costuri reduse, în beneficiul pacienților și al sistemului de sănătate, identificarea și îndepărtarea tuturor barierelor de acces a medicamentelor generice din sistemul de sănătate din România, colaborarea cu autoritățile pentru implementarea unor măsuri de combatere a fraudei, contrabandei și contrafacerilor cu medicamente, reluarea investițiilor operaționale și industriale în România, în condițiile în care mediul de afaceri devine mai previzibil și sustenabil”, se precizează în comunicat transmis de Asociaţiei. 

Citiți și despre: