Economiștii și-au mai temperat optimismul: Indicatorul de încredere macroeconomică, în scădere

28.08.2017

În luna iulie a anului, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut marginal faţă de luna anterioară, la valoarea de 59,7 puncte, fiind cu 0,3 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior. Scăderea s-a datorat componentei condiţiilor curente.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 75 puncte, valoare în scădere cu 1,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut marginal cu 0,2 puncte până la valoarea de 52 de puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, este de remarcat că peste 75% dintre participanţi la cercetarea CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipaţiilor atât pentru orizontul de șase luni cât şi pentru cel de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valori similară cu cele înregistrate în exerciţiul anterior).

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2017/august 2018) a înregistrat o valoare mediană de 2,00%, valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior.

Conform CFA România, sunt de remarcat anticipațiile de majorare a ratelor de dobândă pentru moneda națională atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 80%, dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie.

 

 

 

Citiți și despre: