Efectele creşterii pieţei imobiliare: apar tot mai mulţi agenţi şi agenţii de real estate

08.09.2017

Revenirea pieței imobiliare a dus şi la creșterea numărului de agenți și agenții existenţi în România, conform RE/MAX . Astfel, 2017 este cel mai bun an pentru piața imobiliară, după perioada de criză, din acest motiv, din ce ȋn ce mai mulți romȃni fiind interesați să activeze ȋn acest domeniu.

Atȃt antreprenorii care ȋși deschid un business sau cumpără o franciză pe acest segment, cât și cei care se angajează ȋntr-o agenție imobiliară o fac pentru că simt o oportunitate de dezvoltare, deși vin, de multe ori, din alte domenii de activitate.

Pentru persoanele care doresc să se perfecționeze, Academia RE/MAX a gȃndit un program educațional complet și complex, pe diferite niveluri, adaptat nevoilor fiecăruia.

„Ne-am propus ca prin intermediul Academiei RE/MAX să schimbăm industria imobiliară din Romȃnia. Nevoia de educaţie în domeniul imobiliar este recunoscută de toți cei care activează în acest domeniu, dar și de clienți care ȋși doresc să beneficieze de servicii profesioniste atunci cȃnd apelează la un agent imobiliar”, a declarat Iulian Berghian, Head of Training RE/MAX România.

Informațiile din cadrul cursurilor sunt adaptate pieței locale, acestea cuprinzând:

1. traininguri gratuite ținute de experți;
2. evenimente cu speakeri internaționali de renume mondial;
3. acces permanent la cursuri online;
4. materiale și resurse doar pentru membri.

“Învățarea trebuie să fie un proces continuu, mai ales într-un mediu atât de dinamic cum este cel imobiliar, căci lucrurile pe care le știm acum s-ar putea să nu mai fie valabile mâine. Nici cei mai buni agenți și brokeri de azi nu au deținut de la început toate abilitățile necesare pentru succesul în imobiliare, însă au fost deschiși spre a învăța”, a explicat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX Romȃnia.

Nu mai puţin de 500 de agenți imobiliari și owneri din acest domeniu au absolvit programe de training ale Academiei RE/MAX, ȋn cei peste trei ani de la lansarea acestui proiect. Pentru ultima parte a anului ȋn curs, Academia RE/MAX a pregătit o serie de seminarii cu o durată de 2 ore: „8 strategii de creștere în afacerile imobiliare”, care vor fi ținute ȋn marile orașe din țară, după următorul program: Constanța – 11 septembrie, Timișoara – 3 octombrie, Iași – 25 octombrie, Brașov – 7 noiembrie, București – 21 noiembrie şi Cluj – 29 noiembrie.

 

 

 

Citiți și despre: