Elevii, nemulţumiţi de sistemul de educaţie. Ce îmbunătăţiri propun aceştia?

22.07.2015

Curricula şcolară neactualizată, necorelată la așteptările, nevoile și la interesele elevilor a fost recunoscută drept principala problemă în sistemul educațional Românesc, confom unui studiu realizat de Consiliul Național al Elevilor.

De asemenea, numărul mare de elevi dintr-o clasă, predarea teoretică și lipsa practicii, lipsa abordării trandisciplinare, accentul ridicat pe materiile de Bacalaureat și nerespecatarea curriculei sunt alte bariere identificate de către elevii din întreaga ţară.

Conform acestora este nevoie de o evaluare semestrială a profesorilor de către elevi, în mod secret, privind ora de curs, precum şi o evaluare lunară a opiniei elevului privind starea sistemului de învățământ din România, cât și o fișă personalizată a fiecărui principal beneficiar al actului educației în care să fie incluse abilitățile sale.

Reprezentativitatea în Consiliul de Administrație va putea fi îmbunătățită doar dacă Metodologia de Consiliu de Administrație este modificată, dacă reprezentantul elevilor este anunțat de viitoarele ședințe iar deciziile luate sunt publicate la avizierul școlii.

„Un sistem de învățământ axat pe elevi, în care este respectat Statutul lor așa cum prevede și articolul 80 alin. 2 din Legea Educației Naționale, unde uniforma să nu fie obligatorie iar în cazul introducerii ei, aceasta să fie oferită gratuit de către școală. Mai mult, manualele claselor a XI a și a XII a trebuie să fie distribuite gratuit, numărul absențelor regândit în cadrul notei la purtare și să existe posibilitatea schimbării unui profesor”, au afirmat reprezentanţii Consiliul Elevilor.

Mai mult, printre schimbările propuse se numără şi sistemul de evaluare și notare trebuie restricționat, în opinia elevilor. Excluderea mediilor generale din ciclul gimnzial din a mai fi un criteriu de departajare pentru admiterea în învățământului preuniversitar cât și apariția a două tipuri de Bacalaureat.

 

 

 

Citiți și despre: