Elvila, mobilă românească de calitate

01.10.2016

Compania dorește să își extindă rețeaua de distribuție, care în prezent numără 25 de unități. Elvila este o companie românească înființată în anul 1990 și reprezintă un jucător important în industria producerii și comercializării de mobilă din România. Cele mai importante realizări cu care Elvila se mândrește au fost dezvoltarea, la nivel național, a unei rețele de magazine proprii, precum și a celei în sistem de franciză.

„Conceptul Elvila este să oferim o gamă variată de produse de mobilier de calitate la prețuri accesibile. De mai bine de două decenii ne străduim și reușim să oferim produse de calitate, construind relații pe termen lung cu furnizorii, producând în cantități mari atât pentru piața internă, cât și externă”, declară Raluca Rasanu, director vânzări Elvila.

Structura companiei

Portofoliul de produse Elvila cuprinde mobilier pentru casă și birou, mobilier clasic, precum și modern, din lemn masiv, MDF sau pal, care să satisfacă cerințele clienților.

Compania deține, în prezent, trei fabricii proprii, fiecare specializată în producerea unui anumit tip de mobilier. Astfel, punctul de lucru Relaxa din Mizil fabrică produsele tapițate – canapele, paturi, colțare – și saltele, punctul de lucru Elmoberom din Beiuș produce mobilier din lemn masiv, pal furniruit, MDF înfoliat și pal melaminat, iar punctul de lucru Carpatina din Râmnicu Vâlcea produce mobilier din lemn masiv și pal furniruit.

Compania Elvila deține trei fabrici, fiecare fiind specializată în producerea unui anumit tip de mobilier

Calitatea produselor de mobilier pe care compania le realizează și le comercializează reprezintă o preocupare importantă și constantă pentru Elvila. În acest sens, începând cu anul 2000, aceasta a implementat și menținut un sistem eficient de management și control al calității (ISO 9001). În plus, compania Elvila este membră a Asociației Producătorilor de Mobilă din România și a Camerei de Comerț și Industrie a României.

Produsele Elvila sunt distribuite atât prin rețeaua proprie de magazine – care numără 14 unități – precum și prin intermediul unui sistem de franciză, format din 11 parteneri. Însă compania este preocupată permanent de extinderea rețelei de distribuție.

„Cum bine știm, Elvila deține bine cunoscutul brand Relaxa, sub care se produc renumitele saltele Relaxa precum și o gamă diversificată de tapițerii – canapele extensibile, paturi și colțare – acestea ocupând un loc de frunte în vânzările companiei. De asemenea, mobilierul clasic din lemn masiv produs pe comandă sau în serie, de înaltă calitate, se află în topul vânzărilor”, susține directorul de vânzări al companiei.

Sistemul de franciză Elvila

Elvila dorește să își extindă rețeaua de francize, dorind, de asemenea, ca acestea să distribuie în exclusivitate produse marca Elvila, marca RELAXA, și să respecte standardele de expunere și vânzare ale acestui brand. De aceea, accesul în sistem este unul facil, compania nesolicitând taxe de intrare.

Singurele costuri sunt cele necesare, în mod tradițional, deschiderii unui magazin și presupun deținerea unui spațiu comercial – cu o suprafață de cel puțin 200 mp – adaptat la standardele Elvila și toate costurile aferente întreținerii sale (chirii, costuri de întreținere, salarii, asigurări contra incendiilor și inundațiilor).

„Pentru a demara o astfel de afacere, recomandăm cel puțin o investiție de 5.000 de euro, în funcție de mai mulți factori: mărimea suprafeței magazinului, volumul de produse pe care francizatul trebuie să îl dețină. Acest transfer de informații se face numai în cazul demarării negocierilor pentru parteneriat”, adaugă directorul de vânzări Elvila.

Tot ce ai nevoie pentru o franciză Elvila: Taxa de intrare în sistem – zero lei; Contribuție personală – diferă în funcție de zona unde va fi amplasat magazinul; Redevențe – zero lei; Suprafața medie – 200 mp; Cifra de Afaceri medie după 2 ani de activitate – 1.500.000 lei.

Principalul avantaj de care beneficiază un posibil partener, din partea Elvila, este faptul că materialele publicitare și reclama la nivel național, precum și transportul mărfurilor, sunt asigurate de către francizor.

În plus, transferul de know-how se face înainte de lansarea magazinului, prin training atât la magazin, cât și în fabricile Elvila. Perioada de implementare este de aproximativ 3 luni, mai ales că ELVILA deține o gamă de peste 1.000 de produse pe diferite grupe, cum ar fi tapițerii, mobilă PAL melaminat, mobila PAL furniruit sau mobilier din lemn masiv. Dar, în același timp, se asigură consultanță continuă pentru a înlesni procesul de acumulare a noilor informații.

Estimări pozitive

Companiile din industria mobilei se confruntă cu două probleme majore – costul ridicat al materiei prime și criza personalului calificat, atât de necesar în acest domeniu. O posibilă soluție pentru aceste probleme este, conform conducerii Elvila, reducerea costurilor.

Companiile din industria mobilei se confruntă cu două probleme majore – costul ridicat al materiei prime și criza personalului calificat 

„Una dintre cele mai importante condiții pe care trebuie să le îndeplinească măsurile de reducere a costurilor cu materia primă este să nu afecteze în mod negativ calitatea produsului finit sau în general valoare pe care acesta o reprezintă pentru client. Ca și măsuri pe care le urmărim sunt reducerea pierderilor de materii prime și materiale, reducerea rebuturilor, reducerea defectelor în ceea ce privește serviciile post vânzare”, menționează Raluca Rasanu, director vânzări Elvila.

Cu toate acestea, compania dorește să continue procesul de extindere a rețelei de magazine și căutarea de noi parteneri astfel încât Elvila să aibă acoperire pe întreg teritoriul țării. De aceea, compania investește permanent în oameni – echipa de angajați este formată din aproximativ 1.500 de persoane – și în utilaje, pentru a se putea adapta noilor cerințe de pe piață și pentru a satisface nevoile celor mai exigenți clienți.

În plus, dacă în 2015 compania a înregistrat o creștere a vânzărilor cu aproximativ 4%, cifra de afaceri ajungând la nivelul de 50 de milioane de lei, pentru anul 2016, conducerea Elvila se așteaptă la o creștere peste anul precedent, estimări bazate pe realizările companiei din primele șapte luni ale acestui an.

 

 

Citiți și despre: