eMAG extinde programul Future 25

12.06.2018

Retailerul eMAG a anunţat că extinde programul de dezvoltare accelerată a tinerelor talente, Future 25, în afara companiei. Astfel, în premieră, cinci dintre cele 25 de locuri sunt destinate pentru tineri care nu sunt angajați în echipa eMAG, iar acestea vin cu șansa de a accesa 5 dintre cele mai râvnite joburi din ecommerce. La finalul primului an, participanții vor fi recompensați cu o excursie în San Francisco și vor descoperi noi perspective de business de la comunitatea de antreprenori din Silicon Valley.

„Tinerii integrează informația din jur cu ușurință, o filtrează prin experiența și valorile lor și apoi inovează, într-un proces continuu de învățare și creație. Ne place să lucrăm cu mințile curioase ale oamenilor talentați, dornici să se dezvolte, iar programul Future25 le oferă participanților contextul ideal, atât practic cât și teoretic, de care au nevoie pentru a crește accelerat. Anul acesta am rezervat 5 poziții pentru tineri cu potențial care nu sunt încă în echipa noastră, știind că noua generație are toate abilitățile potrivite pentru industria de ecommerce, care își continuă ritmul alert de dezvoltare,” a declarat Delia Sofonea, People Director eMAG.

Program de dezvoltare Future25 durează doi ani și a fost creat cu pentru a identifica tineri care au potențial să devină lideri în industria de ecommerce și de a crea contextul potrivit pentru a-i ajuta să se dezvolte din punct de vedere profesional. Valoarea investiției în prima ediție a acestui program a fost de 200.000 de euro.

Tinerii selectați și incluși în program vor fi provocați constant să își depășească limitele și vor fi încurajați să își dezvolte o gamă variată de soft skills, cum ar fi gândirea critică și abilitatea de a-și susține propriile idei, abilitatea de a lucra în echipă, capacitatea de a inova și de a rezolva probleme.

Aceste competențe vor fi dezvoltate progresiv de-a lungul celor doi ani, cu ajutorul unui mix unic de inițiative de învățare: bootcamp (întâlniri și discuții cu antreprenori din diferite domenii), mentoring (cu managerii din companie) și buddying (cu absolvenții din prima generație a programului Future25), program de dezvoltare (workshopuri și cursuri online de finance for non finance, business simulations, impactful presentations, process improvement), Arena ( etapă de prezentare proiecte cu impact în diferite zone din business în fața board-ului eMAG), vizită în San Francisco, pentru a descoperi noi modele de business alături de antreprenorii din Silicon Valley. În cel de-al doilea an, cei 25 de tineri vor intra într-un program de MBA de tip fast track unde vor aprofunda cunoștințele de management.

Cei care doresc să își dezvolte abilitățile de leadership în cadrul echipei eMAG se pot înscrie online în perioada 12 iunie-1 iulie 2018.

Toți candidații vor intra într-un proces extins de selecție, care cuprinde mai multe etape, special create pentru a-i identifica pe cei care au potențial. Mai exact, în prima etapă, candidații răspund la o serie de întrebări care au rolul de a le testa motivația, capacitatea de analiză, abilitatea de planificare și creativitatea. În următoarea etapă, susțin un test care evaluează nivelul de cunoaștere a limbii engleze și gândirea critică, precum și un test de personalitate. În cea de-a treia etapă, aceştia trebuie să pregătească o prezentare individuală și să o susțină în fața unui juriu format din managerii din eMAG, iar candidații din afara companiei vor avea și un interviu cu viitorul lor manager. Candidaţii care ajung în cea de-a patra etapă vor participa la un exercițiu de grup, care are rolul de a evidenția capacitatea de lucru în echipă.

 

 

 

 

Citiți și despre:

  • eMAG: investiții de peste 120 de milioane de euro în 2018eMAG: investiții de peste 120 de milioane de euro în 2018 Compania eMAG a anunţat că a investit 63 de milioane de euro anul trecut în patru direcții principale, pentru a susține dezvoltarea rapidă ca hub regional de ecommerce: angajați (2 milioane), logistică (10 […]
  • Conferinţa TeCOMM: Comerțul electronic va deveni o componentă obligatorie în retailConferinţa TeCOMM: Comerțul electronic va deveni o componentă obligatorie în retail În cinci ani comerțul electronic va deveni o componentă obligatorie a oricărui tip de comerț, aceasta este principala concluzie a prima ediție a Conferinței de comerț electronic TeCOMM, organizată în […]
  • eMAG se extinde în PoloniaeMAG se extinde în Polonia Retailerul eMAG a început demersurile de extindere pe piața din Polonia. Astfel, în decembrie 2014, compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului din Polonia privind […]
  • eMAG lansează programul „Talent Internship”eMAG lansează programul „Talent Internship” Retailerul eMAG recrutează 44 de interni în 4 departamente din București, Craiova și Iași în programul „Talent Internship”. Cei mai buni interni au șansa de a intra în echipa celui mai mare magazin online din […]
  • Mastercard și eMAG au lansat o campanie promoţionalăMastercard și eMAG au lansat o campanie promoţională Mastercard și eMAG au lansat o nouă campanie promoțională, „Cumpărăturile deștepte îți dau cadouri perfecte”,dedicată încurajării plăților electronice la nivelul consumatorilor români. În cadrul campaniei, […]