Endava închiriază 5000 metri pătraţi în AFI Park 3

20.01.2014

AFI Europe închiriază companiei Endava România 5.000 metri pătraţi în AFI Park 3, semnâd astfel, primul său contract de închiriere din acest an. Compania britanică de IT Endava România închiriază astfel 40% din suprafaţa totală din clădirea de birouri, reprezentând patru etaje.

Contractul mai prevede posibilitatea de extindere către alte spaţii, potrivit planurilor de dezvoltare ale Endava.

Compania ocupă deja două etaje în AFI Park 1, care vor fi relocate în cea de-a treia clădire în luna decembrie a acestui an, în timp ce îşi va extinde activitatea pe două etaje adiţionale.

“Endava este unul dintre principalii noştri parteneri strategici pe termen lung şi suntem încântaţi că AFI Park reuşeşte să răspundă cerinţelor planurilor de afaceri ale companiei, oferind spaţiul potrivit din punct de vedere al specificaţilor tehnice şi al nevoilor de dezvoltare, precum şi la termenele de livrare solicitate. Rezultatele pe care le avem în ceea ce priveşte închirierile, respectiv AFI Park 1, închiriat în proporţie de 100%, AFI Park 2, cu 96% din spaţii închiriate şi recentul contract de pre-închiriere pentru AFI Park 3 semnat cu Endava ne motivează să demarăm în primul trimestru al acestui an construcţia a 27.000 de metri pătraţi adiţionali de suprafaţă închiriabilă în AFI Park 4 şi AFI Park 5”, a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Radu Grosu, Delivery Director pentru centrul de dezvoltare al Endava din Bucureşti a precizat că spaţiul corespunde cerinţelor companiei şi planurilor de creştere a echipei din Bucureşti până la 400 de persoane până la sfârşitul acestui an.

Acesta a explicat că AFI Park are o serie de avantaje din punctul de vedere al locaţiei şi al accesului cu mijloace de transport în comun, a serviciilor disponibile, a locurilor de parcare, dar şi din perspectiva situării aproape de universităţi şi posibilităţi de extindere în cadrul aceluiaşi complex de birouri.

Compania Endava este unul dintre cei mai activi angajatori din domeniul IT din România, având peste 1.000 de angajaţi în Bucureşti, Cluj şi Iaşi.

Citiți și despre: