Enel Green Power, printre finaliştii Premiului Zayed – Energia Viitorului

30.09.2014

Enel Green Power a intrat în cursă pentru Premiul Zayed – Energia Viitorului, compania numărându-se printre cei 31 de finaliști aleși pentru ediția din 2015 a celui mai important premiu din lume pentru inovare în energia regenerabilă și sustenabilitate.

În perioada 16-17 septembrie, Comitetul de Selecție al competiţiei s-a reunit în Abu Dhabi pentru a discuta și evalua 59 de înscrieri care au fost nominalizate anterior de către Comitetul de Evaluare în cinci categorii: Corporații Mari, Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM), Organizații Non Profit, Realizări pe Viață și Instituții de Învățământ).

„Premiul Zayed pentru Energia Viitorului ilustrează efortul nostru susținut, prin leadership inteligent, de a sprijini dezvoltarea durabilă, nu doar în Emiratele Arabe Unite, cât și la nivel global. Premiul reprezintă viziunea noastră asupra unui viitor sustenabil, în care energia regenerabilă joacă un rol important în progresul securității energiei, în dezvoltarea socială și economică și în reducerea sărăciei”, a afirmat Dr. Sultan Ahmed Al Jaber, Director General al Premiului Zayed pentru Energia Viitorului, a declarat:

Finaliștii pentru Premiul Zayed pentru Energie Viitoare din 2015 sunt Enel Green Power, First Solar, IKEA și Panasonic, în categoria Mari Corporații; Electriciens sans Frontières, Liter of Light, Practical Action, SolarAid și Institutul pentru Resurse Mondiale la categoria Organizații Non-Profit; și Econation, M-Kopa și SELCO au fost nominalizate ca finaliste în categoria Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

De asemenea, finaliștii la categoria Instituții de Învățământ, pentru ediția din 2015, sunt Școala pentru Știință și Tehnologie, Liceul de Fete Alliance și Waterford Kamhlaba (Africa); DGEyC E.S.E.T. NR 4 El Palomar, Colegiul Roosevelt, Academia Munro (America); Școala Generală pentru Fete Amra Bint Abdul Rahman, Royal College, Centrul Educațional Rishi Valley și Liceul Addu (Asia), și Școala de Fete Melbourne, Centrul de Training Lumé Rural și Liceul Cashmere (Oceania); cu o singură școală nominalizată ca potențial finalist pentru regiunea europeană.

În plus, Comitetul de Selecție a nominalizat cinci persoane finaliste pentru categoria Realizări pe Viață.

„Cu aproape 1,2 milioane de oameni fără acces la energie, la nivel global, Premiul nu a fost niciodată mai crucial în dezvoltarea soluțiilor de responsabilitate socială pentru una dintre cele mai importante provocări ale lumii: cum să echilibrăm Energy Trilemma și să oferim simultan un sistem de energie sigur, accesibil și sustenabil. Premiul Zayad pentru Energia Viitorului este o inițiativă prestigioasă, atât în ceea ce privește vizibilitatea la nivel global a EAU, cât și a abordării sale strategice și filantropice de a implementa schimbarea într-un sector în dezvoltare a pieței de energie. Comitetul de Selecție a nominalizat finaliști puternici pentru ediția din 2015. Juriul are o sarcină dificilă în a lua decizia finală pentru fiecare categorie. Credem că indiferent de cine va fi ales, fie că e vorba de o corporație, persoană sau școală, va fi o alegere demnă de acest premiu valoros.”, a afirmat Marie-José Nadeau, Președinte al Consiliului Mondial pentru Energie și Vicepreședinte al Comitetului de Selecție pentru Premiul Zayed pentru Energia Viitorului.

În etapa finală a evaluării, concurenții se vor prezenta în fața juriului pe data de 20 octombrie. Câștigătorii celei de-a șaptea ediții vor fi anunțați la ceremonia pentru decernarea Premiilor Zayed pentru Energia Viitorului ce va avea loc pe 19 ianuarie, 2015, ca parte a Săptămânii Anuale a Sustenabilității Abu Dhabi.

Citiți și despre:

  • 250.000 de euro pentru îmbunătățirea spațiului urban250.000 de euro pentru îmbunătățirea spațiului urban ING Bank oferă 250.000 de euro pentru îmbunătățirea spațiului urban, înscrierile la competiția Urbaniada urmând să se încheie pe data de 14 decembrie. Urbaniada este o competiție publică organizată special […]
  • Digital Star Marketing, „Agenția Anului” la InterneticsDigital Star Marketing, „Agenția Anului” la Internetics Digital Star Marketing a fost desemnată „Agenţia Anului” în cadrul celei de-a XIV-a ediții a competiției Internetics, care și-a desemnat câştigătorii în cadrul unei gale festive desfășurate la Halele […]
  • Romanian Energy Awards 2015 va avea loc pe 12 maiRomanian Energy Awards 2015 va avea loc pe 12 mai The Diplomat-Bucharest organizează, pe 12 mai, cea de-a 4-a ediţie anuală a Galei Premiilor de Excelenţă în Energie - Romanian Energy Awards 2015. Evenimentul va avea loc în cadrul Crowne Plaza Hotel, […]
  • Enel, admisă în noi indici de sustenabilitateEnel, admisă în noi indici de sustenabilitate Compania Enel a fost admisă în CDP Italy Climate Disclosure Leadership Index 2014 pentru calitatea, complexitatea și transparența datelor referitoare la schimbarea climatului. În plus, compania a fost admisă […]
  • Vânzările magazinului IKEA din România, în creştereVânzările magazinului IKEA din România, în creştere Vânzările magazinului IKEA din România au crescut, în perioada 1 septembrie 2013 – 31 august 2014, cu 6,45%, la 468, 5 milioane lei. În acelaşi timp, 3.232.810 persoane au trecut pragul magazinului, cu 30.820 […]