Este nevoie de 500 milioane de lei pentru construcţia Institutului Oncologic din Timișoara

30.10.2015

Decizia de înființare a Institutului Oncologic Regional din Timișoara este una extrem de bună, însă trebuie avut în vedere şi finanţare acestui proiect, astfel încât bolnavii de cancer din regiune să poată avea acces la îngrijiri de calitate, atrage agenţia Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

„Salutăm decizia de înființare a Institutului Oncologic Regional de la Timișoara, dar ne dorim și finanțarea cu prioritate a acestui proiect, pentru că altfel va rămâne, ca atâtea alte idei frumoase, numai pe hârtie. Acest institut este extrem de necesar, nu avem un institut de oncologie care să deservească Banatul și zona de vest a țării – este un proiect bazat pe o nevoie reală și merită să fie finanțat’, a declarat Cezar Irimia, președintele FABC.

De curând, Ministerul Sănătății a anunțat că dorește să finanțeze Institutul Oncologic Regional de la Timișoara din fonduri europene pentru clădiri verzi, precum și din sponsorizări și fonduri guvernamentale.

Lucrările de construcție preiau un proiect demarat încă din anul 1994 prin care se avea în vedere deschiderea unui nou spital județean, care au fost abandonate. Construcția actuală se află pe un teren de 5,5 hectare, situat la marginea Timișoarei.

Estimările arată că pentru finalizarea lucrărilor începute la imobil încă de acum mai bine de 20 ani sunt necesare fonduri de peste 500 de milioane de lei.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, în județul Timiș sunt peste 15.000 de pacienți oncologici, cu o rată de creștere a numărului de cazuri peste media pe țară.

 

 

Citiți și despre: