Eturia deschide o agenţie de turism în Cluj-Napoca

11.10.2016

Eturia a decis, în urma succesului celor două agenții din București și Piatra Neamț, să își extindă serviciile oferite și deschide un nou sediu la Cluj, prin intermediul căruia are în plan să ofere pachete de vacanțe în destinații exotice, cu plecare din Cluj Napoca, precum și consultanță dedicată clienților din această regiune a României.

Plecând de la evoluția cererilor de vacanțe exotice, reprezentanții Eturia estimează că, în următorii 3 ani, circa o treime din business va proveni din zona de vest a ţării.

În cei nouă ani de activitate, Eturia a comercializat peste 11.000 de pachete de vacanță personalizate și a trimis peste 15.000 de clienți în destinații exotice, dintre care mai mult de 75% au rămas clienți fideli ai agenției.

Totodată, repartizarea geografică a cifrei de afaceri arată un număr în creștere al turiștilor din vestul țării, de la un procent de 4% din totalul rezervărilor din anul 2010, la un procent de 16%, în prezent.
În urma progresului business-ului, raportat la regiunea de vest a țării, și a previziunilor privind tendințele de consum ale turiștilor români, Eturia apreciază o creștere continuă în marile orașe din această zonă, dar și din restul țării.

„Avem clienți din toate regiunile țării și ne bucurăm să observăm o creștere a cererii de vacanțe exotice de la turiștii din afara Bucureștiului”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar al agenției de turism Eturia.

La ora actuală, agenția de turism Eturia le oferă consultanță clienților săi și pune la dispoziția lor pachete de vacanță în destinații exotice, prin intermediul celor patru sedii din țară – două dintre acestea se află la București, unul la Piatra Neamț, iar cel mai nou la Cluj.

„Pentru că regiunea Moldovei este acoperită foarte bine de biroul nostru din Piatra Neamț, ne-am propus să venim cu același gen de abordare personalizată și pentru clienții din Cluj. Prin colegii noștri de acolo, ne dorim să le oferim consiliere turistică la sediul agenției noastre, nu doar prin email și telefon, cum era posibil până acum, și, în plus, ne dorim să conturăm pachete cu plecare din Cluj, special pentru ei”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar Eturia.

 

 

 

Citiți și despre: