EuroGsm implementează soluţia de plată SEQR

05.12.2014

EuroGsm a extins metodele de plată disponibile, implementând soluția SEQR, ce permite plata cu telefonul mobil, în toate magazinele proprii din țară, precum și pe site-ul companiei. Astfel, în parteneriat cu Seamless România, EuroGsm oferă clienților posibilitatea de a realiza plățile simplu și rapid, cu ajutorul telefonului mobil, prin scanarea unui cod QR.

Soluţia SEQR este disponibilă gratuit în App Store, Google Play şi Windows Store, iar pentru a plăti cu SEQR, clienţii trebuie doar să scaneze codul QR afişat la casele de marcat din magazinele EuroGSM sau la finalizarea cumpărăturilor online şi să valideze plata cu ajutorul codului PIN.

„O tendință actuală, indiferent de domeniu, este digitalizarea, iar EuroGsm, ca retailer în domeniul telecom, este în permanență la curent cu schimbările care au loc atât online, cât și offline, astfel că implementarea unui sistem de plată prin intermediul telefonului mobil a reprezentat un pas logic în strategia de îmbunătățire a experienței clienților”, a declarat Zoltan Halmai, Director Comercial al EuroGsm.

Pe langă sistemul de plată în rate disponibil, SEQR vine și ca o soluţie pentru telefonul mobil, aplicaţia comunicând direct cu serverele SEQR şi folosind o tehnologie de verificare a tranzacţiilor similară celei utilizate de bănci.

Plăţile cu telefonul mobil prin SEQR se finalizează uşor şi rapid, ceea ce permite şi fluidizarea traficului în magazinele EuroGsm şi îmbunătăţeşte experienţa de cumpărare.

În plus, pentru a informa clienţii despre acest serviciu, EuroGsm desfășoară, în perioada 4 – 31 decembrie 2014, concursul „3 întrebări SEQR”, ce oferă ca premii un telefon iPhone 6, un ceas bluetooth iHealth Activity&Sleep tracker și un acumulator de urgenţă Canyon 2600 mAh microUSB.

Citiți și despre: