European Trade and Customs Forum are loc pe 17 mai

04.05.2018

BusinessMark Event Management şi AEO FORUM anunță organizarea evenimentului „European Trade and Customs Forum”, ce va avea loc pe 17 mai 2018, la Hotel InterContinental din București.

„Complexitatea, volumul și viteza comerțului global pun în prezent o mare presiune pe vămuirea mărfurilor, atât la nivelul agenților economici, cât și la nivelul autorităților vamale. Totodată, numărul sporit al sancțiunilor internaționale, riscurile de penalități și datorii suplimentare au urcat programele de conformare vamală pe primele locuri ca importanță pe agenda directorului general”, au afirmat organizatorii.

Astfel, comerțul la nivel european este supus unor provocări fără precedent. Brexit, REX (registrul exportatorilor), autodeclararea originii preferențiale pentru bunuri provenind din țările în curs de dezvoltare (SGP), impactul ajustărilor de prețuri de transfer asupra valorii în vamă reprezintă doar câteva dintre problemele care vor apărea în următoarele 12 luni. În aceste condiţii, unii dintre cei mai buni specialiști în domeniul vamal vor discuta despre modalitățile prin care companiile pot traversa cu succes provocările vamale care au loc la nivel European.

Tematica evenimentului include următoarele subiecte:

  • Impactul operațiunii Brexit asupra originii preferențiale
  • Registrul Exportatorilor Autorizați (REX) – impactul său asupra dovezii de origine pentru companiile implicate în operațiuni de comerț cu țările SGP și Canada
  • Provocările viitoare pentru programul AEO și monitorizarea acestuia
  • Impactul ajustărilor de prețuri de transfer asupra valorii în vamă – ecoul deciziei CEJ în cazul Hamamatsu
  • Comisionarul vamal în viitor – impactul automatizării, tehnologiei blockchain și a procesărilor de meta date asupra vămuirii mărfurilor
  • Procedurile antidumping – un instrument eficient de protecție a practicilor comerciale europene echitabile

Participanții au oportunitatea de a se întâlni cu următorii speakeri:

  • ANNA JERZEWSKA, PhD – Expert în acorduri de liber schimb, Londra
  • MIHAI PETRE, Senior Manager, Global Trade Advisory, Deloitte România
  • MARIUS GAIȚĂ, Customs Operations & Compliance Manager -EUROCCOPER, Membru Fondator al AEO FORUM
  • GIOVANNI GIJELS, Director, Global Trade Automation, Deloitte Belgia
  • DANIELA NEAGOE, Manager Servicii Fiscale, Deloitte România

Înregistrarea la eveniment se va face prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.

 

 

 

Citiți și despre: