Evenimente speciale pentru copii, la Muzeul Grigore Antipa

28.06.2015

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă și în acest an oferta educațională de vacanță pentru copii. În acest sens, muzeul propune diverse programe de educație ştiinţifică, dezvoltarea creativității, imaginației, simțului artistic și a deprinderilor de comunicare și lucru în echipă.

Sunt așteptați toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani la programele personalizate pe categorii de vârstă, după cum urmează:

Programe pentru preşcolari şi micii şcolari

– Atelier de creație improvizată și poveste inventată (copiii își vor crea personaje și decoruri, vor scrie o poveste în viziunea lor și își vor juca propriul rol) – grupa de vârstă între 4 și 9 ani;
– Art Antipa (atelier interdisciplinar de pictură și zoologie) – grupa de vârstă între 5 și 8 ani.

Programe pentru elevi

– Școala de Vară ( program de vacanţă cu activităţi teoretice, dar mai ales practice, având ca subiect cunoaşterea, prepararea şi conservarea diferitelor grupe de animale după standardele specifice muzeelor de istorie naturală) – grupa de vârstă între 9 și 14 ani;
– Legănați de Deinotherium – O noapte la Muzeu – grupa de vârstă între 6 și 12 ani;
– Art Antipa (atelier interdisciplinar de pictură și zoologie) – grupa de vârstă între 9 și 14 ani;
– Provocarea LEGO® (program de educație prin aplicații teoretice și practice distractive, folosind modelele de construcții LEGO®) – grupa de vârstă între 7 și 11 ani.

Programele se vor derula între 29 iunie și 4 septembrie atât în sălile de expoziţie și în sălile de ateliere pentru copii, cât şi în grădina Muzeului.

 

 

Citiți și despre: