Evenimentul „Electric Drive” va avea loc pe 17 mai, la Bucureşti

10.05.2017

BusinessMark organizează pe 17 mai, la Bucureşti, evenimentul „Electric Drive”. Scopul conferinţei este de a aduce în atenția mediului de afaceri subiectul utilizării energiei electrice ca o alternativă la combustibilii convenționali și de a analiza în ce măsură mobilitatea electrică este o soluție de viitor pentru piața auto din ţara noastră.

În cadrul evenimentului se va discuta despre provocările fundamentale aduse de dezvoltarea mobilității electrice, progresul tehnologic și producția industrială a vehiculelor eco și a diferitelor componente specifice, depășirea barierelor existente la intrarea acestora pe piață și modurile prin care aceste acțiuni pot implica mai mult comunitatea în sine și nu doar utilizatorul individual.

„În mod clar societatea în care trăim este dependentă de mobilitate, dar de cele mai multe ori nu conștientizăm impactul negativ pe care îl avem, zi de zi, asupra mediului înconjurător. Este timpul ca România să privească cu grijă spre viitor și să ia în calcul utilizarea energiei electrice ca o alternativă la combustibilii convenționali. Pe această cale, venim în întâmpinarea autorităților și companiilor și creăm contextul potrivit pentru dezbatere”, a declarat Andreea Păun, Managing Partner, BusinessMark.

Participanții prezenți au oportunitatea să se întâlnească cu următorii speakeri:

  • Reprezentant Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
  • JOHN SAFFRETT – Chief Administration Officer, ALD International
  • SORIN DIACONU – Head of Real Estate & Car Fleet, Orange România
  • CECILIA TUDOR – Network Sales Manager, Group Renault România
  • OANA STAMATIN – Associate Director, Colliers România
  • CĂTĂLIN OLTEANU – Commercial Director, ALD Automotive România
  • DANIEL VLAD – Director Executiv, TMC Electric Mobility
  • ANDREI COȘULEANU – Board Member, Stakeholder Relations & Public Affairs Let’s Do It, România!
  • DANIELA NEAGOE – Senior Consultant Servicii Fiscale, Deloitte România

Evenimentul „Electric Drive” se adresează unui public diversificat: autorități, directori generali, financiari, de achiziții și administrativi, importatori, producători și dealeri auto, producători de componente și accesorii auto, fleet managerilor, dezvoltatori de soluții IT, consultanți și furnizori.

 

 

Citiți și despre: