Excedent bugetar de 6,1 miliarde lei. Au crescut încasările din impozitul pe venit şi TVA

27.10.2015

După primele nouă luni ale anului, execuția bugetului general consolidat  s-a încheiat cu un excedent de 6,1 miliarde lei, respectiv 0,87% din Produsul Intern Brut, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MF). În aceeaşi perioadă a anului trecut, s-a raportat un excedent bugetar de 0,4 miliarde lei, respectiv 0,06% din PIB.

Veniturile bugetului de stat (169,1 miliarde lei) reprezintă 24% din Produsul Intern Brut al ţării şi au fost cu 8,8% mai mari, în termeni nominali, comparativ cu perioada ianuarie – septembrie 2014 şi au avansat, ca pondere în PIB, cu 0,7 puncte procentuale.

S-au raportat creșteri față de aceeași perioadă a anului precedent la încasările din impozitul pe venit (+13,6%), TVA (+12,5%), venituri nefiscale (+12,8%), impozit pe profit (+10,9%) și accize (+8,2%). Încasările din contribuții de asigurări sociale au scăzut cu 1,4% față de anul anterior, fiind influențate de reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor angajatorilor, cât și de creșterea pe anul 2015 cu 0,5 pp a cotei de contribuție către pilonul II de pensii.

La nivelul administrațiilor locale s-au înregistrat creșteri față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 2,9%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 5,5% și venituri nefiscale cu 1,7%.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetului general consolidat, în valoare de 162,9 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 5,1 procende, față de aceeași perioadă din anul precedent, însă s-au diminuat cu 0,2 puncte procentuale ca pondere în Produsul Intern Brut.

O reducere importante s-a înregistrat în cazul cheltuielilor cu dobânzile (minus 8,1%), ca urmare a sezonalității plăților și a scăderii randamentelor la titlurile de stat.

În plus, se remarcă o creștere semnificativă, cu 41,7% față de aceeași perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 19,0 miliarde lei, respectiv 2,7% din PIB, în termeni nominali, cu 15,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

Citiți și despre: