Stiri: Retail

F64 demarează campania de Black Friday. Magazinul anunţă reduceri importante

13.11.2015

Magazinul F64 demarează campania de reduceri Black Friday 2015 pe 20 noiembrie, la ora 00:00. Campania se va desfășura atât online, cât și offline timp de trei zile, până pe 22 noiembrie. Clienții care doresc să testeze și să cumpere produse la reducere pot vizita magazinul de pe bulevardul Unirii nr. 45 de vineri până duminică. În primele două zile, intervalul orar este 08:00 – 22:00, iar în ultima zi va fi deschis între 09:00 și 18:00.

În medie, românii au cheltuit 200 de euro pentru cumpărăturile realizate de Black Friday în 2014, iar anul acesta F64 estimează o creștere a acestei sume.

De-a lungul celor trei zile de Black Friday, magazinul va avea în ofertă produse de la Canon, Sony, Nikon, Panasonic, Fuji, Sigma, Tamron sau GoPro, iar cea mai mare reducere va ajunge la 5.000 de lei. În 2014, F64 a realizat o cifră de vânzări de 13 milioane de lei, iar targetul pentru 2015 este o creștere cu 20%. În anii precedenți, cele mai populare categorii de produse au fost echipamentele foto-video de tip DSLR și mirrorless și obiectivele aferente celor două sisteme.

Campania din urmă cu un an a marcat și vânzarea celui mai scump produs listat de magazin: Nikon D4s, cu prețul de 19.998 de lei.

De asemenea, la ediția precedentă a fost înregistrat un record de trafic: 403.668 de vizite pe site-ul F64.ro de-a lungul weekend-ului prelungit. Pentru 2015, estimarea companiei este că numărul vizitelor va fi mai mare. În ceea ce privește obiceiul de achiziție al clienților, cei mai mulți preferă plata cu cardul și cash în proporție egală: 40%, iar 20% achită comenzile prin ordin de plată. Nu în ultimul rând, 70% din clienți sunt bărbați, iar 55% din comenzi sunt înregistrate online. București conduce în topul orașelor, cu un total de 50% din comenzi provenind din Capitală.