Fabrica lui Moș Crăciun este la Moranduzzo România

29.11.2013

Spiritul Sărbătorilor de Iarnă este prezent pe tot parcursul anului la Moranduzzo România. Brazi artificiali, coronițe, ghirlande,  beteală, globuri pentru bradul de Crăciun și alte ornamente de sezon! Sunt doar câteva dintre produsele pe care le putem găsi la singura companie unde spiritul Crăciunului este prezent pe tot parcursul anului: Moranduzzo România. “Moranduzzo România este societatea fiică a firmei italiene Dario Moranduzzo spa. Ideea fabricării ornamentelor pentru Crăciun a început cu mult timp în urmă, când Dario Moranduzzo un tânăr ambițios a pus bazele în 1939 unei mici afaceri pentru comercializarea <presepelor> – statuete reprezentând personaje biblice, mult iubite în țările de religie catolică. O minte sclipitoare și creativă, a fost printre pionierii producătorilor de oranamente pentru Crăciun. După al doilea Război Mondial, mica afacere de familie s-a dezvoltat treptat”, ne-a declarat Valentin Birău, general manager Moranduzzo România.

În anul 1997, compania își deschide un sediu în România, iar de aici la o dezvoltare continuă și susținută de tradiție nu a mai fost decât un pas. “În 1997 se deschide la Gottlob, județul Timiș, România o societate comercială care preia activități de producție ale Dario Moranduzzo spa. Inițial, producția este destinată 100% firmei-mamă, dar pe măsura dezvoltării comerțului modern din țara noastră societatea inițiază și dezvoltă parteneriate cu retaileri. Azi, afacerea se dezvoltă fiind condusă cu mult angajament și pasiune de a treia generație a familiei Moranduzzo, căutând să-și păstreze renumele de producător în Europa, prin dezvoltare de tehnologii noi, varietate de produse, punând în prim plan garanția calității și siguranța produselor”, ne-a explicat Valentin Birău.

Piața, invadată de produse “made in China”

Deși dezvoltarea în țara noastră a brand-ului Moranduzzo nu a fost una fără dificultăți, mișcarea a fost una curajoasă și susținută. “Transferul de tehnologie către România a fost un pas curajos. Începutul în România a fost dificil, condițiile de desfășurare a afacerilor în anii ‘90 nu au fost cele mai propice. Treptat, au fost aduse linii de producție a globurilor, a brazilor artificiali, a betelei, și mai apoi chiar și de <presepe>. Astfel, necesarul de forță de muncă a crescut treptat. Încă de la început Moranduzzo a fost cel mai important angajator de pe o rază de 30 km, ajungând la peste 200 de angajați în 2007. Condițiile de piață de după aderare la Uniunea Europeană au impus modificări ale procesului de producție, în sensul îmbunătățirii performanțelor în ceea ce privește protecția mediului. Din păcate acest lucru a condus la o creștere substanțială a costurilor și evident o erodare a competitivității produselor noastre. Din păcate, aceste standarde impuse industriei noastre nu au fost compensate de către politica vamală a Uniunii, dimpotrivă taxele vamale pentru ornamentele de Crăciun scăzând după aderare de la 30% la 3-6%”, ne-a declarat general managerul Moranduzzo România.

Din cauza taxelor scăzute, piața a fost la scurt timp invadată de produse din piețe externe, precum China, care nu sunt la standardele impuse de piața de profil, dar care sunt la mare căutare pentru clienții care doresc un preț cât mai scăzut, făcând rabat la calitate. “Pe cale de consecință, cererea a scăzut, cu atât mai mult în ultimii ani, când criza economică și financiară globală a erodat veniturile populației. Cumpărătorul, ajuns în fața rafturilor magazinelor, a ales să cumpere în funcție de buget sau lăsând la o parte spiritul de solidaritate, pentru vremuri mai bune, sperăm noi… În prezent, în urma unor modificări ce a afectat capacitatea de finanțare, numărul celor care lucrează în acest moment este de 40”, a completat Valentin Birău.

Vânzări canalizate la final de an

Segmentul special pe care activează compania face ca vânzările să nu se înregistreze, ca la majoritatea companiilor, în timpul unui an întreg, ci doar în ultimele luni ale anului. Cu toate acestea, oficialii companiei spun că procesul de producție și prezența la diferite târguri de profil fac ca tot timpul anului să existe priorități care necesită rezultate exacte. “Chiar dacă vânzările efective se realizează în perioada octombrie – decembrie a fiecărui an, există multe etape pentru a ajunge la acest nivel. Încă din luna noiembrie a anului anterior se realizează bugete, se estimează costuri de producție, se analizează contracte de aprovizionare. Colecții de noi produse sunt puse pe masă pentru a fi propuse în primele luni ale anului următor în atenția cumpărătorilor. Cele mai importante târguri de Crăciun pentru profesioniști au loc în luna ianuarie la Milano și Frankfurt. În primele luni ale anului se duc negocierile pentru contractarea producției. Urmează realizarea producției comandate și mai apoi livrarea acesteia în octombrie”, ne-a explicat Valentin Birău, general manager Moranduzzo România.

Cifră de afaceri în scădere

Riscurile și perioadele nefaste din punct de vedere economic trebuie analizate așadar cu mult mai mare grijă. Practic, o lună de vânzări la un nivel foarte scăzut poate conduce la probleme financiare foarte mari. “Riscurile unui astfel de business sunt mari. Pornind de la riscuri valutare, de creștere a prețurilor și tarifelor, și nu în ultimul rând vreau să mă refer la stabilitatea fiscală. Vânzările sunt afectate nu numai de condiții economice, cât și de modă. Dar cel mai important factor de decizie este bugetul. Poți avea un Crăciun fericit și cu ornamentele de anul trecut, nu-i așa? Pe noi criza ne-a afectat puternic, deși ne adresăm în primul rând consumatorului cu venituri medii sau peste medie. Din păcate și aceștia au avut de suferit ca urmare a scăderii economice înregistrate de țara noastră. Dacă în 2008 cifra de afaceri a fost în jurul a 3.200.000 euro, în prezent aceasta a scăzut la 1.000.000 euro”, ne-a declarat general managerul Moranduzzo România. Cifra de afaceri estimată pentru anul 2013 este de numai 600.000 de euro, fiind afectată de restrângerea producției, așa cum ne-au explicat oficialii companiei.

Viitorul depinde de finanțare

Compania se zbate acum pentru a reveni la nivelul din anii 2006 – 2008, iar acest lucru este posibil doar cu ajutorul unor finanțări puternice, spune conducerea Moranduzzo. “Din analizele noastre, punctele cheie ale revenirii la nivelul vânzărilor din 2006 – 2008 sunt în primul rând accesul la finanțare și expansiunea rapidă în regiune. Este necesar să asigurăm o distribuire a riscului pe client, pe regiuni, pe țări. Daca vom reuși să revenim la un nivel de 200 de angajați, recuperăm foarte mult la capitolul competitivitate, dar cu o mai bună diversificare a riscului de țară, prin transferul acestuia pe populația cu venituri medii și peste medie din regiune. Acestea pot rămâne la stadiul de idei în lipsa finanțării. Personal, cred în această idee, validată deja în anii trecuți. Până acum, finanțările le-am obținut numai de la bănci, probabil este timpul să investigăm și soluții alternative – fonduri de investiții, parteneriate strategice”, ne-a declarat Valentin Birău, general manager Moranduzzo România.

Brazii artificiali, în topul preferințelor

Cea mai importantă categorie de produse, ca valoare în vânzări, este reprezentată de brazii artificiali, spune conducerea companiei. “Acest produs fiind unul de valoare mai ridicată este mai atent studiat de cumpărător atunci când ajunge la concluzia că dorește un brad de Crăciun. Dacă încă se mai gândește la ce să aleagă între un brad natural sau unul artificial… moral (din punct de vederea al protecției mediului) concluzia nu poate fi decât una: fie alege un brad în glastră, fie alege un brad artificial. Aceasta este și o concluzie a Greenpeace România publicată anul trecut. Așadar, clientul care alege să cumpere un brad artificial va găsi în brazii Moranduzzo o calitate a materiei prime pe care nu o regăsește la brazii din import. Folia PVC de calitate permite o elasticitate mai mare a acelor bradului, astfel încât acesta nu suferă o deformare plastică și va arăta mai proaspăt după ce este scos din cutie prima oară în magazine și apoi anii următori. Folia utilizată de noi nu întreține arderea, astfel oferim un produs sigur. Dacă veți cumpăra de la noi instalații pentru brad, certificate, veți alege o soluție sigură completă. În 2009 un studiu efectuat de Comisarul Uniunii Europene pentru Protecția Consumatorilor a identificat grave nereguli în ceea ce privește calitatea instalațiilor electrice comercializate în câteva țări ale Uniunii. Spre exemplu, în Ungaria, peste 90% din instalațiile pentru Crăciun aveau deficiențe. Vă imaginați că în România acest procent este probabil mai mare. Din fericire, nu am auzit incidente majore în utilizarea instalațiilor, însă nu cred că e bine să ne încercăm norocul astfel”, ne-a explicat general managerul Moranduzzo.

Din fabrică în bradul de Crăciun

Chiar dacă brazii de Crăciun sunt produsele cele mai bine vândute, nici globulețele nu se situează mai prejos. Pe cât de inedit este produsul final, pe atât de interesantă este și modalitatea în care globulețele se produc. „Globurile de Crăciun sunt fascinante la orice vârstă. Chiar și atunci când le fabricăm pentru noi au aceeași valoare emoțională. Noi producem numai globuri din materiale plastice. Materia primă (polistiren pentru suflare) vine de la un comerciant grec de produse destinate industriei maselor plastice. În funcție de culoarea dorită pentru un glob nou, trebuie să utilizăm un anumit tip de material. În procesul de suflare într-o matriță se obține sfera. Apoi aceasta ia drumul Secției metalizare, unde printr-un proces de aluminizare, similar celui în care sunt aluminizate farurile autoturismelor, se aplică o peliculă subțire de aluminiu pe suprafața globului, într-un utilaj special. Mai departe globurile sunt vopsite industrial, în general în utilaje coloană de vopsire, în care se și usucă. Vreau să menționez că utilizăm vopsea pe bază de apă, în scopul protejării mediului și al siguranței sănătății în timpul procesului de producție și pe durata utilizării de consumator”, ne-a povestit Valentin Birău, general manager Moranduzzo România. Ultimul proces este și cel mai complicat, dar cel care oferă “viață” globurilor – decorarea manuală a acestora, proces la care sunt invitați și copiii curioși să vadă cum se realizează un globuleț. „Colegele mele care lucrează la fazele de decor manual nu sunt artiste plastice, însă cu multă pasiune creează lucruri frumoase. Aceasta este și partea cea mai iubită de copiii care vin în vizită la Fabrica lui Moș Crăciun. Anual vin în vizită peste 3.000 de copii, nu numai din Timișoara, ci și din tot județul sau chiar din Arad, Hunedoara. Este o mare plăcere pentru noi să le oferim o bucurie specială. Sperăm ca aceștia, peste o vreme să își amintească de noi și să mențină această tradiție cumpărând produse fabricate în România”, a completat Valentin Birău.

De la sub 1 leu, la peste 2.000 de lei

Produsele Moranduzzo România sunt pentru toate gusturile și, nu în ultimul rând, pentru toate buzunarele. Cel mai ieftin produs este un set de 40 de cârlige pentru ornamentele de brad care costă sub 1 leu, iar cel mai scump este bradul artificial Babbo Natale (care măsoară cinci metri în înălțime) și care ajunge în magazine la peste 2.000 de lei. “Globurile personalizate sunt în oferta noastră de mult timp. Am realizat serii personalizate cu sigla Coca Cola, TVR 3, Verde pentru Biciclete etc. însă cele mai frumoase sunt cele fabricate pentru Fundația Mayer din Italia, un parteneriat dezvoltat de colegii noștri din Italia pentru a sprijini copiii care au nevoie de intervenții medicale. Dorim la rândul nostru să punem bazele unui parteneriat aici în România”, ne-a explicat Valentin Birău, general manager Moranduzzo România.

Globulețele românești, în bradul copiilor din străinătate

Ornamentele Moranduzzo România sunt vândute în prezent atât pe piața internă, cât și peste granițe. “Ponderea cererii interne față de cea din afara țării a fost mai ridicată. Aproximativ 55% au reprezentat vânzări în România. Societatea realizează exporturi încă de la înființare, produsele noastre fiind comercializate în Italia, Spania, Franța, Belgia, Austria, Serbia. Sperăm ca în curând să revenim cu produse în Republica Moldova și Bulgaria”, spune Valentin Birău.

Cei care vor să comande produsele realizate în “Fabrica lui Moș Crăciun” au la dispoziție magazinul online, apărut firesc în urma solicitărilor clienților din toată țara. Cea mai mare comandă online de până acum a fost o vânzare care s-a ridicat la aproximativ 1.000 de lei, ne-a povestit Valentin Birău. “Există în colecția noastră sute de produse care nu ajung în magazine, iar mediul online poate fi o șansă să ne promovăm produsele și, de ce nu, un canal de vânzări care să aducă satisfacții. Nu vă ascundem intenția de a dezvolta magazinul online, de a-l transforma în magazin online internațional, dar și de a-l diversifica prin comercializarea unor produse ale societăților partenere, spre exemplu articole pentru carnaval și party. Deținem și un magazin cu amănuntul la sediul societății, deschis în lunile noiembrie și decembrie”, ne-a explicat Valentin Birău, general manager Moranduzzo România.

Cei care vor să comande online accesorii și produse de sezon din magazinul Moranduzzo.eu trebuie să știe că toate comenzile sunt livrate prin curier în două zile lucrătoare de la comandă sau prin poștă, pentru cei care doresc să economisească bani, în cinci zile.

Citiți și despre: