Fără taxa de check-in pentru Blue Air

05.09.2015

Compania Blue Air a anunțat la finalul lunii august, prin intermediul conturilor oficiale de pe rețelele de socializare, faptul că pasagerii nu vor mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a face check-in-ul la aeroport.

Astfel, de pe 28 august cei care vor să facă check-in la aeroport vor beneficia de acest serviciu gratuit, indiferent de ruta dorită. Cei care călătoresc doar cu un bagaj de mână se pot prezenta direct la poarta indicată pentru îmbarcare, având desigur la ei cartea de îmbarcare, cu o oră înainte de decolarea avionului.

Înainte de această decizie, taxa era de 5 euro pentru fiecare zbor. Reprezentanții companiei au adăugat faptul că pasagerii sunt invitați să facă în continuare check-in online.

 

Citiți și despre: