Fondatorea Zurli vine la Meet the WOMAN!

16.09.2015

Miercuri, 23 septembrie, va avea loc o nouă ediţie Meet the WOMAN!, Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, fiind speakerul evenimentului organizat de Femei în Afaceri în București. Tema discuţiei va fi „Prima afacere: când şi cum ştii că este momentul potrivit să începi pe cont propriu?”, aceasta va avea loc în cadrul Capital Plaza Hotel.

„Începem seria de evenimente Meet the WOMAN! din această toamnă cu un subiect extrem de util pentru persoanele care îşi doresc să înceapă o afacere, dar nu sunt convinse că este momentul potrivit sau nu ştiu care sunt primii paşi necesari în această direcţie. Mirela Retegan va fi alături de noi pentru a ne împărtăşi din experienţa şi energia ei, astfel încât să începem toamna cu determinare, inspiraţie şi cunoştinţele necesare pentru a ne îndeplini obiectivele antreprenoriale”, a declarat Alice Botnarenco, fondatoare şi preşedinte Femei în Afaceri.

Meet the WOMAN! este un eveniment de business networking ce are loc lunar şi se adresează antreprenoarelor şi femeilor care lucrează în companii şi sunt specialiste într-un domeniu de activitate.

Mirela Retegan (36 de ani) este cea care a inventat Zurli, un concept care a revoluţionat petrecerile pentru copii. Cu toate că mai existau alte sute de firme pe această piaţă, ea a crezut că o să facă diferenţa, pentru că ştie, înţelege şi poate să facă şi pentru alţii toate lucrurile pe care le făcea deja pentru copilul ei.

În plus, noua serie de evenimente Meet the WOMAN! îl va avea prezent pe Paul Renaud, Executive Coach şi autor al cărţii „A Networking Book”. Acesta va prezenta cele mai bune tehnici de networking şi beneficiile conectării cu alte persoane.

Accesul la eveniment

Taxa de participare este de 90 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus).

Accesul la eveniment se face doar cu rezervare şi confirmarea înscrierii. Membrele Femei în Afaceri au prioritate şi beneficiază de 25% discount din costul taxei de participare.

Taxa de participare pentru membre este de 67,5 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus).

Înscrierile se fac la: membership@femei-in-afaceri.ro, iar detalii suplimentare se obţin la: 0762 677 111.

Desfăşurătorul evenimentului:

18:30 – Înregistrarea participantelor & coffee
19:00 – Începutul evenimentului
19:15 – Tehnici de networking cu Paul Renaud
19:25 – Prezentarea fiecărei participante şi a businessului/jobului pe care îl are
20:10 – Susţinerea temei de către speakerul evenimentului
20:20 – Q&A
20:40 – Tombolă cu premii oferite de parteneri
20:45 – Business Networking

 

 

Citiți și despre: