Fonduri europene pentru firmele din IT&C. Când se depun proiectele?

30.09.2015

Firmele din domeniul IT&C pot depune propuneri de proiecte pentru accesarea de fonduri europene începând cu data de 2 noiembrie 2015, timp de trei luni, potrivit unui anunţ al Ministerului pentru Societatea Informațională, prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale.

Astfel, cele două instituţii amână cu o lună termenul de la care societăţile comerciale din ţara noastră puteau să depună de propuneri de proiecte pentru Programul Operațional Competitivitate 2014 — 2020, Axa Prioritară 2, Acțiunea 2.2.1 „Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul IT&C și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere”.

Proiectele pot fi, aşadar, depuse în perioada 2 noiembrie 2015, ora 10:00 — 1 februarie 2016, ora 16:30, iar înregistrările acestora se vor realiza online, în mod continuu.

Finanţarea destinată acestui tip de apeluri ajunge la 50 de milioane de euro, iar nivelul maxim pe care o firmă îl poate obține pentru fiecare proiect este de 3,24 milioane lei.

Companiile beneficiare eligibili pentru această acțiune sunt întreprinderile mici şi mijlocii care depun o cerere de finanțare singure sau ca lider al unui consorțiu de IMM-uri și care fac parte din clustere centrate pe domeniul IT&C.

 

 

Citiți și despre: