Fonduri suplimentare pentru infrastructura agricolă şi silvică

15.07.2015

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a susținut ieri o conferință de presă la sediul instituției, cu ocazia lansării a trei noi măsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Astfel, ministrul Agriculturii a anunțat lansarea sub-măsurii 4.3 ‘Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice’ — a) IRIGAȚII, a sub-măsurii 6.2 ‘Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale’ și a sub-măsurii 6.4 ‘Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole’.

În ceea ce privește sub-măsura 4.3  ‘Sprijin pentru investiții în infrastructură legate de dezvoltarea, modernizarea și adaptarea sectoarelor agricol și forestier’ — Componenta irigații, aceasta dispune de o alocare financiară totală aferentă PNDR 2014-2020 de 435.294.118 de euro (FEADR + Buget Național), respectiv de o alocare financiară aferentă sesiunii 2015 de 218.000.000 de euro (FEADR + Buget Național).

Sub-măsura poate fi accesată de organizații/federații ale utilizatorilor de apă înființate în conformitate cu legislația în vigoare, constituite din proprietari/utilizatori de terenuri agricole.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile, și nu va depăși 1.000.000 de euro/proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune, respectiv 1.500.000 de euro/proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare.

„Prin PNDR 2007-2013 am finanțat proiecte pentru infrastructura secundară de irigații pentru o suprafață de peste 300.000 de hectare. Prin măsura lansată acum deschidem sesiunea de primire de proiecte din partea organizațiilor și federațiilor ale utilizatorilor de apă înființate în conformitate cu legislația în vigoare, constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, pentru a dezvolta infrastructura secundară pentru alte 400.000 de hectare, ceea ce ar duce la o creștere semnificativă a suprafețelor irigate și, implicit, la rezultate mai bune în ceea ce privește producțiile realizate de producătorii din zonele deservite de aceste sisteme de irigații”, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

 

 

Citiți și despre: