Goodyear, peste 115 ani de tradiție și inovație

01.11.2014

Goodyear, parte a grupului Goodyear Dunlop, păstrează tradiția inovării și introduce noi produse de top pe piață. Istoria companiei Goodyear a început în 1898, când Frank Sieberling a împrumutat niște bani de la cumnatul său pentru a deschide prima fabrică a Goodyear Tire and Rubber Company. El a dat companiei numele inventatorului Charles Goodyear, pe care îl admira pentru descoperirile sale în vulcanizare. În prezent, compania este unul din principalii jucători din industria producătoare de anvelope din lume, fiind prezentă pe piața din România de mai bine de 15 ani. “Încă dinaintea înființării reprezentanței locale Goodyear Dunlop Tires România, care în momentul de față gestionează trei piețe (România, Bulgaria și Republica Moldova), Goodyear era deja o marcă bine cunoscută de anvelope premium. Primul moment important a fost transformarea subsidiarei locale în centru regional, prin care erau gestionate și monitorizate activitățile de marketing și vânzări și din țara vecină, Bulgaria.A urmat apoi momentul 2009, când pe piața locală a fost introdus programul de franciză Premio, un program cu un deosebit succes în rândul distribuitorilor autorizați, în ciuda crizei financiare acute cu care se confrunta întreaga Europă. În 2012, trei reprezentanți ai subsidiarei locale sunt numiți în funcții de conducere în Goodyear Dunlop CSEE, cu responsabilități manageriale pe 14 țări. Imediat acestei numiri, a urmat crearea unui nou cluster local, gestionat de la București, format din șase țări: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Republica Moldova, România şi Slovacia”, ne-a declarat Alina Mihăescu, Commercial Marketing Manager Goodyear Dunlop CSEE. În prezent, Goodyear Dunlop Tires România este în plină dezvoltare atât pe plan intern, prin deschiderea de noi centre Premio în sistem franciză, cât și în afara granițelor României, prin gestionarea activităților de marketing și vânzări de pe mai multe piețe din regiune.

Experiență vastă

Cu o experiență vastă acumulată în cei peste 115 ani de existență, Goodyear pune la dispoziția clienților săi produse ce satisfac mereu cerințele acestora. “Valorile de bază ale Goodyear rămân inovarea și tehnologia, acestea fiind și pilonii succesului fiecărui nou produs lansat de companie. Prin inovare și prin dezvoltarea de noi tehnologii pentru anvelope, Goodyear stabilește standardul în industria de profil de mai bine de 100 de ani.Alte valori care fac din Goodyear o marcă unică de anvelope sunt accentul deosebit pe siguranța familiei și confort. Clienții noștri știu că atunci când vine vorba de confortul și siguranța lor, se pot baza deplin pe Goodyear și produsele companiei.Pentru a vă da seama de dimensiunea importanței acestor valori pentru noi, vă dau un singur exemplu: în timp ce eticheta UE măsoară numai trei criterii de performanță, iar presa de specialitate testează o anvelopă nouă din perspectiva a 15 criterii de performanță, inginerii noștri de dezvoltare nu lansează niciun produs nou fără să nu-l treacă mai întâi prin grila de evaluare a peste 50 de criterii de performanță”, ne-a explicat Alina Mihăescu.

Tehnologie

Oficialii Goodyear spun că, cel puțin o dată la doi ani, compania inovează piața cu noi tehnologii de top de fabricare a anvelopelor. “Într-o singură anvelopă sunt prezente cel puțin trei, patru tehnologii inovative, mereu altele în funcție de fiecare produs în parte. Aceste tehnologii sunt dezvoltate special de la tehnologiile materialului compozit, la tehnologiile de distribuție a lamelelor și canelurilor pe suprafața benzii de rulare, fiind alese pentru a pune în evidență anumite caracteristici și beneficii de performanță ale anvelopei. Printre inovațiile tehnologice Goodyear în istoria anvelopei se numără, de exemplu, tehnologia RunOnFlat, o tehnologie ce permite rularea cu o anvelopă cu până încă 80 de kilometri, la o viteză de maxim 80 kilometri pe oră. Pe segmentul comercial, una din cele mai recente tehnologii este tehnologia treadmax, care permite anvelopelor tratarea și reșaparea pentru o durată de viață cât mai mare”, declară Alina Mihăescu Commercial Marketing Manager Goodyear Dunlop CSEE.

Noi game de anvelope

Atât pe segmentul anvelopelor de consum, cât și pe segmentul anvelopelor comerciale, Goodyear a lansat noi produse, cu un nivel tehnologic ridicat și cu un grad de performanță peste medie. Pe segmentul anvelopelor de consum, destinate mașinilor de pasageri, Goodyear a introdus pe piață la sfârșitul lunii septembrie noua generație de anvelope Goodyear UltraGrip 9. Această anvelopă de iarnă înlocuiește o anvelopă extrem de populară de la Goodyear, UltraGrip 8, care a echipat peste 7 milioane de mașini. Conform rezultatelor atât a testelor interne ale companiei, cât și testelor unor publicații de specialitate și a unor instituții independente, performanțele îmbunătățite ale anvelopei Goodyear UltraGrip 9 conferă un plus de beneficii consumatorilor de pe acest segment de piață. Pe segmentul anvelopelor comerciale, destinate vehiculelor comerciale, Goodyear a introdus noi dimensiuni pentru cele două linii de produs: FuelMAX şi KMAX. “Fiecare din aceste două linii de produs face parte dintr-o gamă extinsă de anvelope special dezvoltate, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor operatorilor de flote interesați de reducerea costurilor. Anvelopele Goodyear KMAX au fost special dezvoltate pentru a oferi clienților, ca principal beneficiu, un kilometraj sporit. La rândul lor, anvelopele FuelMAX au fost dezvoltate pentru un consum de carburant redus. Prin cele două linii de produs, operatorii de flote pot realiza economii anuale consistente, folosind produse premium care încorporează tehnologii de ultimă oră. Pe segmentul de anvelope pentru turisme, Goodyear se pregătește de lansarea celei mai recente anvelope de iarnă: Goodyear UltraGrip 9, un produs dezvoltat în Centrul pentru Inovare Goodyear din Luxemburg”, ne-a declarat Commercial Marketing Managerul Goodyear Dunlop CSEE.

Eticheta UE, un reper în alegerea anvelopelor

Românii sunt din ce în ce mai atenți privitor la calitatea anvelopelor achiziționate. În prezent, peste 30% dintre cei care intră într-un magazin specializat de distribuție de anvelope sunt interesați de indicatorii de performanță de pe noua etichetă UE pentru anvelope, spun oficialii companiei. “Aceasta înseamnă că procentul celor care aleg anvelope în funcție de criteriile de performanță ale acestora este în creștere. Un alt segment important este cel al consumatorilor care cumpără în funcție de nevoile imediate, aici recomandarea dealerilor autorizați jucând un rol important în procesul de achiziție, iar restul clienților sunt în continuare interesați de preț, căutând în același timp ca acest preț să aibă în spate și o anumită calitate a produsului”, ne-a povestit Alina Mihăescu, care a completat că este foarte important și felul în care clienții folosesc anvelopele cumpărate, aceștia trebuind să fie atenți atunci când achiziționează o anvelopă la tipul mașinii, la aplicațiile în care acestea vor fi folosite și, respectiv, la stilul de condus.

Vânzări și planuri de viitor

În ceea ce privește nivelul vânzărilor, compania înregistrează creșteri și se așteaptă în continuare la creșteri moderate până la sfârșitul anului în curs. “Compania Goodyear Dunlop a raportat la finele primului semestru, pentru regiunea EMEEA – Europa, Orientul Mijlociu și Africa -, regiune din care și România face parte, creșteri semnificative, anunțând de asemenea că până la finele anului se așteaptă la creșteri de 3 până la 5%. Ca și în anii precedenți, evoluția de pe piața locală va fi și ea în linie cu creșterile prognozate la nivelul întregii Europe”, a adăugat Commercial Marketing Managerul Goodyear Dunlop CSEE. Planurile de viitor ale companiei în țara noastră includ o dezvoltare susținută, prin inaugurarea de noi centre. “Goodyear Dunlop Tires România va continua extinderea francizei Premio, urmând să deschidă noi centre în orașe importante ale țării precum Cluj sau Arad. Compania va continua, de asemenea, campaniile sale de informare și conștientizare în rândul clienților finali, pentru a deschide piața cât mai mult către asimilarea nevoilor de performanță, siguranță și confort”, ne-a declarat Alina Mihăescu Commercial Marketing Manager Goodyear Dunlop CSEE.

Citiți și despre:

  • Garrone România, produse cu specific italianGarrone România, produse cu specific italian Compania are în plan diversificarea portofoliului de produse. Băuturile alcoolice Garrone sunt produse de origine italiană, lansate pentru prima dată pe piața din Europa Centrală și de Est în anul 1991 de […]
  • SATURN Alba Iulia, piese turnate din fontă pentru industrii de topSATURN Alba Iulia, piese turnate din fontă pentru industrii de top Momentele economice dificile au condus la îndreptarea companiei către industrii precum cea petrolieră și auto. SATURN Alba  Iulia este una dintre cele mai importante turnătorii românești pentru piese turnate […]
  • CSi – 10 ani de activitate complexă în RomâniaCSi – 10 ani de activitate complexă în România Compania a investit, în acest an, într-o nouă unitate de producție. CSi a început activitatea în România acum 10 ani, ca filială a companiei CSi Industries, din Olanda. Odată cu trecerea timpului activitatea […]
  • Barleta – soluții pentru ambalaje de calitateBarleta – soluții pentru ambalaje de calitate Compania își dezvoltă producția, pentru extinderea portofoliului de clienți. Barleta Bacău este una dintre cele mai mari companii din țară, specializată în producerea de ambalaje. Societatea este exemplul viu […]
  • Toneli Holding, cel mai cunoscut producător român de ouăToneli Holding, cel mai cunoscut producător român de ouă Grupul reinvestește o mare parte din resurse în modernizarea fermelor și inovarea de noi produse. Cu o experiență de peste 24 de ani, Grupul Toneli este unul dintre cei mai importanți jucători din industria […]