Grupul EnergoBit are un nou CEO

15.01.2016

Consiliul de Administrație al EnergoBit, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața energiei electrice, a decis numirea lui Carmen Neagu în funcția de CEO al Grupului EnergoBit, începând cu 1 februarie 2016.

Carmen Neagu este un reputat expert în energie, fiind desemnată membru în Consiliul de Administrație al Transelectrica în iulie 2013 și, începând cu luna mai 2014 până recent, Președinte al Consiliului de Administrație al Transelectrica.

Anterior mandatelor în Consiliul de Administrație Transelectrica, aceasta și-a construit o carieră puternică în sectorul energetic atât în companii românești, cât și în companii multinaționale. În perioada 2005-2012, în calitate de Director Executiv Regional (SEE) pentru Energie în General Electric, ea a fost responsabilă de toată gama de produse și servicii GE Energy din regiune.

Până în 2005 a fost implicată în dezvoltarea strategică a sistemului energetic din România în cadrul ELCEN, Termoelectrica și al Companiei Naționale de Electricitate, și a deținut o serie de poziții de top management în domeniile legate de strategie și afaceri internaționale privind generarea energiei, în perioada restructurării sectorului energetic din ţara noastră.

În cadrul EnergoBit, Carmen Neagu își va asuma întreaga responsabilitate pentru managementul Grupului și a strategiei pe termen lung, conducând compania cu accent special pe dezvoltarea poziției competitive în piețele principale de transport și distribuție a energiei, pe diversificarea bazei de clienți și produse, precum și pe dezvoltarea continuă a piețelor de export.

„Obiectivele mele în calitate de CEO al EnergoBit sunt de a consolida poziția companiei pe piețele interne și cele de export, profitând de oportunitățile viitoare din segmentele de transport și distribuție, generare de energie și servicii industriale. Aștept cu nerăbdare să lucrez cu echipa de management a EnergoBit existentă și cu acționarii EnergoBit în această oportunitate interesantă. Compania reprezintă o platformă puternică pentru dezvoltarea unui lider de piață independent în CEE”, afirmă Carmen Neagu.

 

Citiți și despre: