Guvernul a lansat cea de-a treia ediţie a Programului oficial de Internship

21.07.2015

Astăzi, are loc ceremonia de lansare a celei de-a treia ediții a Programului oficial de Internship la nivelul administrației publice centrale, derulat de Guvernul României. Pe durata celor două luni de desfășurare a programului, 300 de tineri selectați din peste 3.500 de candidați vor participa la activitățile desfășurate în cadrul Cancelariei Primului-Ministru și a Secretariatului General al Guvernului, în ministerele și departamentele conduse de miniștri și miniștri delegați, precum și în instituțiile publice din subordinea acestora.

Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului, sala I.C. Brătianu, în prezența premierului Victor Ponta și a membrilor Executivului. Prim-ministrul și o parte dintre miniștri vor lua cuvântul în fața celor 300 de finaliști pentru a le prezenta viziunea proprie despre program și despre rolul acestuia în reîmprospătarea aparatului administrativ central.

Unul dintre momentele importante ale ceremoniei de lansare îl reprezintă întâlnirea dintre cei 300 tineri selectați și o parte dintre absolvenții celor două ediții anterioare ale Programului de Internship. Aceștia vor împărtăși din experiența proprie a anilor precedenți, din activitățile notabile pe care le-au parcurs în timpul programului și din planurile lor de viitor.

La finalul evenimentului, cei 300 de finaliștii vor avea ocazia de a lua un prim contact cu responsabilii desemnați de fiecare dintre cele 72 de instituții participante, cu scopul de a se familiariza cu programul și specificul acestora.

Programul oficial de Internship 2015 prezintă o serie de noutăți față de edițiile precedente. Pentru prima dată în administrația publică, stagiul de practică este remunerat lunar, iar participanții beneficiază și de cazare cu titlu gratuit pe toată durata programului.

Pentru a fi selectați, stagiarii din acest an au trecut prin trei probe de concurs: evaluarea dosarelor, testul grilă de aptitudini și proba de interviu. Pentru promovarea obiectivității în procesul de selecție, evaluarea dosarelor s-a efectuat în mod anonimizat de către 63 dintre absolvenții edițiilor anterioare.

Grupul este alcătuit din studenți ori tineri absolvenți de programe universitare din țară și din străinătate, cu vârsta de până la 25 de ani. În vederea selecției listei finale, din cei peste 3.500 de candidați înscriși s-a avut în vedere evaluarea calității pregătirii universitare, a motivației, a potențialului de asimilare și dezvoltare, precum și a competențelor lingvistice și IT.

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Un nou program de internship, lansat de TradevilleUn nou program de internship, lansat de Tradeville Tradeville a anunţat că lansează un nou program de internship destinat studenților și tinerilor absolvenți. Aceștia vor avea oportunitatea de a dobândi experiența profesională de care au nevoie în una dintre […]
  • EY se alătură iniţiativei Alliance for YOUthEY se alătură iniţiativei Alliance for YOUth EY aderă la iniţiativa europeană Alliance for YOUth, compania anunţând că are în plan să ofere, până în anul 2020, tinerilor care îşi caută un job, 55.000 de locuri în sesiuni de training şi 35.000 de poziţii […]
  • Un nou program de internship, lansat de Image PRUn nou program de internship, lansat de Image PR Image PR lansează o nouă ediție a programului său de internship, cinci tineri având posibilitatea de a lucra alături de echipa agenţiei timp de două săptămâni în perioada septembrie-octombrie. Cei interesaţi […]
  • 11.000 de copii au luat parte la Festivalul Opera Copiilor11.000 de copii au luat parte la Festivalul Opera Copiilor În perioada 29 mai - 1 iunie 2015, Opera Comică pentru Copii a organizat prima ediție a Festivalului "Opera Copiilor", o inițiativă pentru întreaga familie, desfășurată în aer liber, cu prilejul Zilei […]