Guvernul va acorda Moldovei o finanțare de 550.000 de euro

08.10.2016

Guvernul României va acorda Republicii Moldova o finanțare nerambursabilă de 550.000 de euro, în vederea elaborării proiectului tehnic detaliat pentru lucrările de construcție a gazoductului Ungheni – Chișinău, potrivit unui Memorandum aprobat în ședința Executivului.

Suma va fi alocată în baza Acordului dintre guvernele celor două țări privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Finanțarea nerambursabilă de 550.000 de euro este destinată fazei a doua a construcției gazoductului care interconectează sistemele de transport gaze naturale din România și Republica Moldova.

 

 

Citiți și despre: