Heiko Fischer, speaker la conferinţa Signal Connect Timişoara

15.09.2016

Heiko Fischer, fondatorul Resourceful Humans, lider mondial în industria leadership-ului şi a consultanţei, se număra printre invitaţii prezenţi la evenimentul Signal Connect Timişoara, care va avea loc în perioada 20-21 octombrie.

Heiko este considerat Tony Stark al industriei din care face parte, fiind recunoscut pentru firea inovatoare şi pentru modul în care reuşeşte să transforme orice idee într-una de succes.

Datorită experienţei vaste în domeniul resurselor umane şi a activităţii realizate în cadrul organizaţiilor internaţionale, Heiko a acordat pentru Signal Connect un interviu, în care a povestit despre strategiile, responsabilităţile şi provocările pe care le presupune domeniul resurselor umane.

Cum a luat naştere Resourceful Humans? Care au fost paşii pentru a putea ajunge lider mondial în industria lindership-ului şi a consultanţei?

Am fost concediaţi. Glumesc, totul a început dintr-un instinct. Nimeni nu îşi doreşte departament de resurse umane. Oricine îşi doreşte o companie grozavă, care să creeze valoare pentru clienţi, însă nimeni nu se trezeşte dimineaţa având în minte: astăzi îmi voi petrece timpul în departamentul de HR şi va fi grozav! Nu, echipele sunt mulţumite când nu au nevoie de HR. Datorită experienţei joburilor anterioare am ajuns să creem RH şi acum ajutăm alte organizaţii să atingă obiectivul: cel mai bun HR e atunci când nu ai nevoie de HR. Am gândit un cadru agil, bazat 100% pe antreprenoriat şi 0% pe birocraţie. Soluţia noastră de business e un mix strategic între strategia lui Barack Obama şi Tony Stark, dus la un alt nivel.

În anul 2014, după 3 ani de la înfiinţarea companiei, Resouceful Humans a fost nominalizată în categoria specială „HR Innovation of the year“, unde a câştigat permiul de excelentă, recunoscut de un juriu format din companii precum Google, Lufthansa, Telekom. Ce a însemnat asta pentru dumneavoastră şi pentru compania pe care o conduceţi?

Evident, a fost o mare onoare să fim recunoscuţi că o companie de prestigiu. În special din momentul în care soluţile noastre nu sunt aşa uşor de digerat. Totul începe cu ce facem noi: Consultanţă sau Technologie? Răspunsul este da! Datorită sistemului agil pe care l–am creat, putem oferi soluţii technologice integrate care conduc către schimbare. Mergem către originea problemei, căutăm o rezolvare, fără a trata simtomatic problemă. În final, e satisfăcător deoarece arată că am rămas dedicaţi, credem în valori, iar clienţii noştri sunt recunoscuţi că parteneri.

Sunteţi considerat Tony Stark al HR-ului pentru firea inovatoare de care aţi dat dovadă. Ce reprezintă pentru dumneavoastră comparaţia cu „Iron Man“, simbol al inovaţiei şi a technologiei?

Este o paralelă interesantă. Instrumentele pe care noi le creem se adaptează nevoilor oamenilor, nu invers. Cu toate acestea, ele necesită un nivel de disciplină, responsabilitate şi angajament, indiferent că vorbim de companii tradiţionale, executive sau non-conformiste. Cred că lui Tony i–ar fi plăcut ce facem noi şi poate ar fi chiar de acord să le conducă.

Care credeţi că trebuie să fie abilitatiile de care trebuie să dea dovadă omul de HR? Consideraţi că a fi inovativ este suficient?

Eu nu sunt un bun manager, iar HR-ul nu este punctul meu forte. Mai mult decât atât, majoritatea inovaţilor au apărut prin prismă faptului că nu am cunoscut domeniul resurselor umane şi partea legală pe cât mi-aş fi dorit. Cu toate acestea, am recrutat, evident, oameni cu multă experienţă în domeniul resurselor umane, atât în startup-uri, cât şi corporaţii mari. Tineri şi bătrâni. Preţuim diversitatea. Uneori, să nu ai habar de anumite lucruri e firesc, întrebările puerile ducând la soluţii mai interesante decât te ai fi aşteptat.

Sloganul Conferinţei Signal Connect Timişoara este „Managing Generations“. Consideraţi că există diferenţe semnificative între generaţii? Nucleul de filosofie de management este alimentat de democraţie, nu?

Consilierul nostru, profesorul Gilbert Probst, Directorul general al Forumului Economic Mondial, a declarat recent că, „Democraţia este cea mai cunoscută cale de abordare sistemica acomplexitiii”.

RH-Way oferă un cadru umil şi bine gândit pentru a pune în aplicare sistemul democratic şi antreprenorial. în orice sistem social. Pe scurt, democraţia funcţionează bine într-o comunitate diversă.

Nu există bine sau rău în diversitate, în special în privinţă vârstei, doar lipsă ei poate creeă un precedent periculos. Oricine şi-a petreut Crăciunul în familie alături de două, trei generaţii, ştie care sunt avantajele şi provocariile diversităţii de vârstă.

În timpul discursului meu auzi despre muncă noastră cu accent privind diversitatea. Aici este o organizaţie în care HR crede cu adevărat în diversitate. Tânăr nu înseamnă neapărat performant, iar cum nici bătrân nu înseamnă învechit.

Anul acesta veţi fi prezent în calitate de speaker la Conferinţa de Resurse Umane, Signal Connect Timişoara. Care sunt aşteptările dumneavoastră de la publicul Timişorean specializat în HR?

Într-adevăr sunt curios şi nerăbdător .Îmi place să explorez puncte cheie de pe hartă, nu am fost niciodată la Timişoara, şi nici nu ştiu ce lucruri bune faceţi acolo sau provocările pe care le aveţi. Aşa că va rog să mă provocaţi, să îşi spună punctele de vedere. Eu vin să învăţ de la voi, aşa cum sper că voi veţi învaţă lucruri de la mine. Abia aştept să ne vedem!

 

 

Citiți și despre: