Hornbach a deschis un magazin în Sibiu. Investiţia se ridică la 12 milioane de euro

14.10.2015

Retailerul de materiale de construcţii Hornbach România a investit aproximativ 12 milioane de euro într-un nou magazin. Acesta este cel de-al şaselea magazin al companiei şi este situat în Sibiu. Noul magazin Hornbach este amplasat în locul unui fost magazin OBI ce a fost cumpărat de către retailer în toamna lui 2014.

„Investiţia totală în noul nostru magazin a fost de aproximativ 12 milioane de euro, iar de la cumpărare, până în acest moment, locaţia a fost renovată, remodelată şi extinsă, pentru a ajunge la standardele cu care Hornbach şi-a obişnuit clienţii”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Acesta a mai spus că a fost aleasă această locaţie deoarece are avantajul de inaugurare într-un timp scurt, într-o zonă cu potenţial comercial ridicat.

Magazinul deţine o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi, fiind amplasat pe un teren de 33.200 metri pătraţi, şi este împărţit în trei zone distincte, precum toate magazinele Hornbach din ţara noastră.

Noua unitate dispune şi de o zonă specială de ridicare a materialelor de construcţii, amplasată separat de magazin.

„La fel ca şi celelalte magazine Hornbach, şi locaţia din Sibiu este partenerul ideal pentru proiecte Do-It-Yourself. Astfel, în noul magazin, sibienii vor putea găsi peste 30.000 de articole mereu pe stoc, alături de altele disponibile la comandă”, a mai afirmat Mugurel – Horia Rusu.

Compania a angajat în noul magazin 100 de persoane care au beneficiat de programe speciale de şcolarizare, pentru a răspunde în mod adecvat nevoilor clienţilor.

Pe lângă produse, clienţii magazinului vor avea acces şi la o serie de servicii, printre care se numără cel de montaj, debitare lemn, comenzi speciale, transport cu şofer sau cu remorcă gratuită, consiliere, confecţionare, finanţare sau mixare vopseluri.

„Suntem de părere că sibienii vor veni la Hornbach deoarece aici pot găsi un sortiment de o calitate ridicată, alături de o consiliere profesională din partea specialiştilor noştri. În plus, strategia preţurilor mereu mici face din Hornbach un partener stabil pentru clienţi, aceştia găsind la noi tot ceea ce îşi doresc pentru casă şi gradină”, a mai spus Directorul General al Hornbach România.

Hornbach a înregistrat în exercițiul financiar 2014/2015 o cifră de afaceri netă de peste 3,5 miliarde de euro, în creștere cu 6% comparativ cu perioada anterioară.

 

 

Citiți și despre: