Hour of Code revine în România, în perioada 5-11 decembrie

30.11.2016

Hour of Code (Ora de Programare), evenimentul de educație cu cea mai mare amploare internațională dedicat programării, dă startul celei de-a treia ediții în România, în săptămâna 5 – 11 decembrie. Timp de șapte zile, în toată țara vor fi organizate evenimente Hour of Code în școli, licee, universități și companii. Oricine poate fi gazda unui eveniment Hour of Code, organizatorul având nevoie doar de un calculator conectat la internet.

Programarea este accesibilă oricărei persoane cu vârsta cuprinsă între 4 și 104 ani, iar cei care nu au cunoștințe în domeniu pot să descopere pasiunea pentru tehnologie. Tutorialele Hour of Code sunt disponibile gratuit pe ro.code.org și pot fi accesate oricând, individual sau sub îndrumarea unui coordonator.

Programul Hour of Code se desfășoară în peste 180 de țări din toată lumea și a fost tradus în peste 40 de limbi. Acesta oferă gratuit resursele necesare pentru oricine își dorește să învețe să programeze. Până în prezent, 400.000 de români s-au înscris și au participat la evenimente Hour of Code în săptămâna dedicată programării în cele două ediții precedente.

”Pentru mulți elevi din Romania informatica se rezumă la cursuri de Pascal sau C++ pentru că doar la atât sunt expusi. Sperăm că Hour of Code o să dea șansa cât mai multor copii, și nu numai, să afle mai multe despre secretele programării. Tehnologia a avansat foarte mult în ultimii ani, iar mediul digital a evoluat dincolo de știința programării: astăzi vorbim despre un domeniu ce stă sub semnul inovației, și care influențează toate celelalte domenii din jurul său.”, declară Alin Chiriac, Fondator & CEO ADFABER.org.

 

 

Citiți și despre: