HR Summit Iaşi: Cât de importante sunt programele de engagement pentru angajaţi?

07.09.2016

Cariera este percepută diferit, în prezent, de către angajaţi. Astfel, dacă în anii trecuţi timpul petrecut în companii era de cel puţin 10 ani, la ora actuală, un angajat stă într-o companie maximum 4 ani. Prin umare, firmele trebuie să ofere angajaţilor diversitate, alternative şi o nouă perspectivă asupra businessului, consideră organizatorii HR Summit Iaşi, eveniment care va avea loc pe 12-13 octombrie.

Aşadar, în aceste condiţii, programele de engagement, retenţie, team bulding-uri şi traininguri devin primordiale. Salariaţii au nevoie de traininguri specifice, diversificate, la finalul cărora să îşi schimbe atitudinea şi încrederea faţă de propriile limite şi în acelaşi timp, să îşi îmbunătăţească unele abilităţi.

Importanța şi eficietizarea programelor de training sunt subiecte care fac parte din aria de expertiză a trainerilor SelfTrust Academy, Andrei Dunuţa şi Alin Comşa, care se alătură în această toamnă comunităţii de HR.

Andrei Dunuţa este fondatorul Self Trust Academy. Acesta consideră că un bun vânzător are nevoie de o mulţime de abilităţi, de la public speaking la time management, de la comunicare la influenţare, negociere şi leadership. În acelaşi timp, acesta trebuie să transmită un sentiment de încredere şi siguranţă clienţilor săi.

Alin Comşa este trainer de peste 15 ani şi deţine o experienţă vastă în domeniul financiar-bancar, unde a avut rezultate impresionante în domeniul vânzărilor. La SelfTrust Academy este inspirat să îi ajute pe oameni să-şi recâştige încrederea în ceea ce pot şi să îi ajute să vadă cât de valoros este ceea ce au în interior.

„Cultura organizaţională a unei companii este componenta care îşi pune puternic amprenta asupra angajaţilor, transformând comportamentul lor în armonie cu normele şi valorile pe care le promovează. Colectivul companiei reprezintă astfel o singură cultură, chiar dacă aceştia se diferenţiază la nivel individual”, conform reprezentanţilor HR Summit Iaşi.

Despre diversitate şi despre modalitatea în care departamentul de HR dezvoltă cultura organizaţională va discuta Adriana Aioniţoae, Head of People Development and Recruitment @ Endava, în cadrul HR Summit Iaşi.

Aceasta lucrează în Endava de peste 8 ani, fiind implicată în diverse proiecte: recrutare, programe de training, people development şi cultură organizaţională.

În plus, motivarea angajaţilor cu beneficii tradiţionale, cum ar fi salariul de bază, un pachet de sănătate şi tichete de masă, este o strategie care trebuie regândită. Aşadar, în ajutorul managerilor de resurse umane vin cei de la Benefit Online, care pun la dispoziţia companiilor o serie de beneficii extrasalariale adaptate nevoilor actuale.

Adrian Sârbu, Co-Founder Benefit Online, activează în lumea antreprenorială, lansând un nou trend pe piaţa beneficiilor pentru angajaţi. Din 2014, împreună cu Stelian Bogza gestionează un sistem unic în România de beneficii flexibile.

Conferinţa de resurse umane HR Summit, organizată de Libero Events, reuneşte în fiecare an peste 400 de specialişti şi manageri de resurse umane.

Detalii despre speakeri şi înscriere găsiţi pe site-ul oficial al evenimentului: iasi.hrsummit.ro.

 

 

Citiți și despre: