Stiri: Companii

HR Summit Timișoara: Competenţele angajaţilor trebuie să crească

24.05.2016

Recrutarea în 2016, instrumentele de marketing pentru a obține rezultatele dorite și strategii care nu costă bani, public speaking, dar și managementul performanței, beneficii și motivare și, bineînţeles engagement: acestea au fost principalele subiecte de discuție în cele două zile de workshop-uri, conferințe și dezbateri dedicate departamentului de HR și managementul companiilor din Vestul României, din cadrul HR Summit Timișoara 2016.

În prezent, 1 din 4 angajați și-ar părăsi locul de muncă anul viitor și 44% și-ar părăsi angajatorul în 2018, iar la nivel global, 1 din 5 persoane caută un nou loc de muncă.

„Ce trebuie să facem noi este să creștem competențele”, a afirmat Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD.

De asemenea, Ileana Alexandru, speaker în cadrul HR Summit a vorbit despre campania de branding intern, comunicarea internă ca și inițiativă strategică, dar și despre sărbătorirea succesului în compania din care face parte.

„Nimeni nu vinde mai bine decât proprii voștri angajați”, punctează HR Directorul Mega Image.

În cadrul dezbaterilor, Liana Patulea, HR Manager Estee Lauder Romania, a avut ca temă de discuție Motivarea Angajaților – Be Positive, Be Productive: Este nevoie de continuitate pentru a avea rezultate.

În ziua dedicată workshop-urilor, speakerii au adus în atenția participanților informații utile despre generația Millenials, oferite de către Mădălina Bălan, Managing Partner Hart Consulting.

HR Summit, organizată de Libero Events, se află la cea de-a 10 ediție și se desfășoară anual în cei trei poli importanți: Timișoara, Iași și Cluj-Napoca. Următoarea ediție a evenimentului va avea loc în Iași, în data de 12-13 octombrie 2016.