Idei pentru un teambuilding de succes

01.06.2014

Care sunt lucrurile de care trebuie să țineți cont atunci când organizați o ieșire cu toată echipa? De ce este necesar ca o dată pe an companiile cu mulți angajați să organizeze un teambuilding cu toată echipa? De cele mai multe ori, în ciuda faptului că munca la orice birou necesită lucru în echipă, angajații se privesc individual. În plus, puține sunt cazurile în care salariații au o relație de prietenie pe lângă cea profesională, lucru care poate duce la probleme pentru munca în echipă și rezultatele acesteia. Mai mult decât atât, o scurtă vacanță, care are drept scop cunoaștearea mai bună, este un motiv perfect pentru subalterni de a cunoaște mai bine managerii de departamente.

Alegerea echipelor

Ideea unui teambuilding cu absolut toți cei care lucrează în companie este perfectă, doar că realitatea demonstrează că de multe ori acest lucru nu este posibil. Atunci când este vorba despre companii mici, dacă toți ar fi plecați din localitate câteva zile activitatea societății ar putea avea de suferit. De cealaltă parte, în cazul companiilor mari cu sute de angajați, o ieșire cu toți angajații este imposibilă din punct de vedere logistic. Soluția? Organizarea de teambuilding-uri pe departamente sau între departamentele care colaborează în mod constant sau doar pentru anumite proiecte.

Echipele mai mici pot desfășura orice fel de activitate, vor comunica mai simplu între ele și toată lumea va putea fi văzută și la nivel individual, astfel ca ieșirea să fie una plăcută pentru toată lumea, iar nevoile fiecăruia să fie luate în considerare.

Perioada și organizarea

La prima vedere, perioada aleasă de cei care organizează ieșire nu este foarte importantă. În realitate, este esențială, întrucât sunt momente din an, precum lunile de vară ori sărbătorile legale, când oamenii au planuri pentru concedii cu familia sau prietenii. Perioadele perfecte pentru teambuilding-uri sunt, potrivit celor din resurse umane, sfârșitul primăverii – începutul verii și toamna, când sunt șanse ridicate ca vremea să fie una bună, iar riscul ca angajații să-și fi planificat deja concedii este unul redus.

Odată ce perioada este aleasă, următorul pas este stabilirea locației. Este foarte important, indiferent de locul ales, ca în zonă să existe variante pentru petrecerea timpului liber. Desigur că la prima vedere închirierea unei cabane în mijlocul unei zone liniștite sună minunat, dar imaginați-vă cum și-ar petrece timpul cei prezenți. Plecând de la premisa că nu există o relație de prietenie între angajați, este foarte posibil ca aceștia să se plictisească fără a avea variante pentru petrecerea timpului. Desigur, câteva jocuri de echipă vor rezolva situația pentru moment, dar dacă un teambuilding durează mai mult de o zi atunci lucrurile se vor complica.

Brașov, Sighișoara, Sighetu Marmației sau Gura Humorului sunt doar câteva dintre zonele preferate de cei care vor să meargă într-un teambuilding și asta nu doar datorită faptului că zonele sunt foarte frumoase și există posibilitatea de plimbări și descoperirea de locuri noi, dar și pentru faptul că cei care au pensiuni în aceste locații vin în întâmpinarea vizitatorilor cu o varietate de cursuri și experiențe noi, de la cursuri de echitație, la drumeții organizate, mountain bike sau alte activități similare.

Odată ce s-au stabilit perioada și locația un alt lucru esențial este perioada din săptămână când teambuilding-ul se va organiza. Cele mai multe companii decid ca echipa să plece vineri seara, după terminarea programului, din orașe și să se întoarcă duminică seara. Există posibilitatea ca anumiți angajați să fie reticenți cu privire la acest lucru, întrucât, deși scopul este ca ieșirea să fie o modalitate inedită și plăcută de petrecere a timpului liber, este vorba totuși de timp liber pe care oamenii și-l petrec cu echipa de la locul de muncă. Pentru a evita aceste probleme puteți stabili ca plecarea să aibă loc joi seară și întoarcerea sâmbătă seară, astfel toată lumea va mai avea o zi de weekend liberă sau ziua de luni care urmează întoarcerii să fie una liberă pentru cei care au fost în teambuilding.

Activități și program

În cazul în care nu este solicitat ajutorul unei firme specializate care să se ocupe de programul celor prezenți, echipele din departamentul de resurse umane sunt cele care se vor ocupa de organizarea programului participanților. Chiar dacă nu există o formulă de succes general valabilă, este de preferat să existe o balanță între activitățile organizate, la care vor lua parte toți angajații, și timpul lor liber, timp pe care îl pot petrece pentru a-și cunoaște mai bine, în propriul ritm, colegii de birou.

O greșeală pe care o fac mulți dintre organizatori este stabilirea unui program fix, fără pauze, de activități între cei prezenți. Chiar dacă programul este realizat astfel încât scopul să fie cunoașterea celorlalți, cei prezenți se vor simți mai degrabă obligați să participe la toate activitățile, decât fericiți că pot cunoaște, la nivel personal, colegii de muncă. Desigur că trebuie să existe un program, dar este greșit ca acesta să fie unul foarte riguros și încărcat, precum activități obligatorii din oră în oră fără pauze. Oamenii se vor simți ca la locul de muncă, fără a avea cum să se relaxeze și a comunica deschis cu ceilalți prezenți, iar scopul teambuilding-ului este, astfel, ratat. Cu toate acestea, concursurile organizate între echipe vor scoate la iveală faptul că există spirit competitiv și toți se vor amuza pe seama rezultatelor și activităților.

Finalul unei astfel de ieșiri este, de regulă, cel care presupune o petrecere cu premii dedicate. Deși este foarte complicat, încercați ca fiecare participant să primească ceva diferit, în funcție de postul pe care îl ocupă sau preferințele personale ale acestuia, dacă îl cunoașteți. În cazul în care bugetul excursiei nu vă permite acest lucru sau numărul participanților este foarte mare, puteți stabili de la început un buget fix în care fiecare angajat să cumpere un cadou pentru un anumit coleg. Puteți trage la sorți cine pe cine premiază, astfel vă veți asigura nu doar că nimeni nu este uitat, dar și că angajații nu vor afla de la cine primește darul până la petrecerea de final, iar surpiza va fi una la înălțime. În ceea ce privește echipa care va câștiga cele mai multe puncte la competițiile organizate nu este neapărat nevoie să existe un premiu special consistent, se pot oferi câteva zile de concediu în plus, care vor bucura cu siguranță câștigătorii.

La finalul teambuilding-ului, nu uitați să oferiți un formular de feedback celor prezenți. Desigur că vor exista și oameni nemulțumiți, tocmai de aceea este bine ca anumite întrebări să fie unele deschise, pentru a le permite angajaților să fie cât mai deschiși. De asemenea, de preferat este ca aceste formulare să nu fie unele nominale, întrucât salariații au tendința să nu povestească despre lucrurile negative, uneori fiindu-le frică de repercusiunile de la locul de muncă. La urma urmei, singurul scop al unui astfel de formular este să vedeți cum se poate îmbunătăți viitorul teambuilding pe care îl veți organiza.

Citiți și despre: