Stiri: Agricultura

Importurile, principalul subiect pe agenda Meat & Milk 2016

05.04.2016

Tema importurilor va fi analizată pe larg în cadrul conferinţei Meat & Milk 2016, în condiţiile în care importurile de carne şi lapte-materie primă, alături de importurile de produse alimentare din carne şi lapte, au crescut în ultima perioadă într-un ritm care a determinat plasarea celor două sectoare pe marginea prăpastiei.

„Ultimele date oficiale, precum şi luările de poziţie ale oficialităţilor din România, împreună cu cele ale reprezentanţilor principalelor asociaţii profesionale din România, atrag din ce în ce mai des atenţia asupra necesităţii creşterii producţiei interne dar, mai ales, asupra necesităţii stringente a creşterii sprijinului pe care statul ar trebui să îl acorde fermierilor şi procesatorilor care se văd copleşiţi de pătrunderea pe piaţă a mărfurilor din import”, au afirmat organizatorii evenimentului.

Aşa cum au anticipat organizatorii Expo-Conferinţei Internaţionale Meat & Milk 2016, situaţia importurilor va fi, poate, cel mai dezbătut subiect al evenimentului care se va desfăşura în zilele de 12 şi 13 mai, la Hotel Alpin din Poiana Braşov, sub titlul ”SUBFINANŢARE, SUPRATAXARE, IMPORTURI-Ziduri în calea unui business de succes, într-o economie aflată în dezechilibru”.

Tema importurilor va fi analizată în următoarele dezbateri:

Workshop FERMA: ”Cât mai poate lupta fermierul român cu importurile de carne şi lapte-materie primă?”

Speakeri: Ioan Ladosi-Preşedinte APCPR, Claudiu Franc-Preşedinte FCBR, Dorin Valter Enache-Director DSVSA-Braşov

Workshop CARNE: ”Preţuri, Importuri, Calitate”

Speakeri: Sorin Minea-Preşedinte Romalimenta, Vlad Mănăstireanu-Director Executiv ARC, Florin Căpăţână-Vicepreşedinte AMRCR

Workshop LAPTE: ”Mulţi am fost, puţin am rămas, ce va fi mâine?”

Speakeri: Dorin Cojocaru-Preşedinte APRIL, Dr. Ing. George Grecu-Consultant GERAMO, Dana Tănase-Director ANSVSA

Subiectul importurilor şi a măsurilor care trebuie adoptate pentru protejarea fermierilor şi procesatorilor români va fi abordată şi de următorii speakeri:

Viorica Dancila-Europarlamentar

Simona Allice Mann-Secretar de Stat MADR

Paul Anghel-Director General ANPC

Din punct de vedere al siguranţei alimentare şi al calităţii produselor, tema importurilor va fi analizată de:

Andrei Butaru- Preşedinte ANSVSA

Bogdan Marcel Pandelică- Preşedinte ANPC

În plus, conform organizatorilor, Achim Irimescu, Ministru al Agriculturii, a confirmat participarea la eveniment, subiectul importurilor pe care le-a atacat recent, cu vehemenţă, urmând să fie abordat şi de acesta.