Încep exproprierile pentru autostrada Brașov-Târgu Mureș-Oradea

10.09.2015

Executivul a alocat aproape 40 milioane de lei pentru despăgubirea celor 801 imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere în vedere construirii autostrăzii Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea.

Astfel, Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru Secțiunea 1 C din cadrul obiectivului de investiții, precum fondurile pentru plata despăgubirilor pentru imobilele situate pe coridorul de expropriere al acestei lucrări de utilitate publică.

„Prin actul normativ aprobat se asigură suma de 39,540 milioane de lei, destinată despăgubirilor celor 801 imobilele proprietate privată care urmează să fie supuse procedurii de expropriere, cu o suprafață totală de 2.133.401 metri pătrați. Suma necesară despăgubirilor a rezultat dintr-un raport de evaluare întocmit de către un expert autorizat de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România și este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Prin aceeaşi Hotărâre de Guvern se aprobă şi coridorul de expropriere pentru Secțiunea 1C a autostradăzii, subsecțiunea Ogra-Târgu Mureș pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu Mureș, din județul Mureș, precum și lista proprietarilor sau deținătorilor proprietăţilor respective.

Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea va asigura legătura directă între ţara noastră, centrul și vestul Europei.

 

 

 

Citiți și despre: