Încrederea în economie a consumatorilor europeni crește, a românilor scade

13.02.2018

La finalul anului trecut, încrederea consumatorilor din Europa a continuat să crească ușor. Astfel, în decembrie 2017, indicele climatului de consum calculat de GfK pentru cele 28 de state din UE a atins valoarea de 21,1 puncte – cea mai ridicată din ultimii 10 ani. La finalul trimestrului al treilea, această valoare era încă la nivelul de 20,9 puncte. În plus, GfK prognozează pentru anul 2018 o creștere a consumului casnic din Uniunea Europeană între 1,5 și 2%, în termeni reali.

Consumatorii europeni consideră că economia este în creștere. Așteptările economice din decembrie 2017 au crescut în medie la 17 puncte pentru toate țările UE – ceea ce reprezintă o creștere clară cu 5 puncte față de luna septembrie. Franța, Germania și Austria au înregistrat creșteri semnificative. În România, pe de altă parte, încrederea consumatorilor în creșterea economică a scăzut drastic în urma crizei guvernamentale care continuă.

Aceste evaluări pozitive ale consumatorilor corespund datelor Comisiei Europene, care anticipează o creștere a produsului intern brut al țărilor UE cu 2,3%.

În Europa, așteptările privind veniturile au crescut ușor între septembrie și decembrie 2017, cu o medie de 2 puncte, ajungând la 15 puncte. Așteptări mai mari privind creșterea salariilor s-au înregistrat în Austria și Slovenia. Și la acest capitol, România a înregistrat cea mai mare scădere. Înclinația către cumpărare a crescut față de luna septembrie cu 1 punct, ajungând la nivelul de 21 puncte la finalul lunii decembrie. La acest indicator, Polonia și Austria au înregistrat cele mai mari creșteri.

„Pe toată durata anului 2017, încrederea într-o eventuală creștere economică a Europei a crescut semnificativ. Bazându-se pe această creștere, oamenii speră și la salarii mărite. Așteptările privind veniturile sunt pozitive într-o mare parte a Europei, dar sunt doar cu puțin mai mari față de anul 2016. Aceeași evoluție a înregistrat-o și disponibilitatea de cumpărare. Pe baza tuturor factorilor analizați, GfK prognozează pentru anul 2018 o creștere a consumului gospodăriilor din Uniunea Europeană între 1,5 și 2%, în termeni reali. În concluzie, economia europeană va continua să fie susținută de consumul privat”, a afirmat Expertul în consum al GfK, Rolf Bürkl.

România: Toți indicatorii au scăzut semnificativ

Pe de altă parte, criza guvernamentală care continuă în România are efect și asupra consumatorilor. În ultimul trimestru din 2017, toți indicatorii au înregistrat scăderi drastice. Așteptările economice au atins minimul anual în decembrie 2017, ajungând la un nivel de -19,3 puncte. Este o scădere de aproape 37,6 puncte față de maximul anual din luna martie și cea mai mică valoare din aprilie 2013.

În același timp, așteptările românilor privind veniturile au scăzut și ele. Au atins nivelul de 6,8 puncte în decembrie 2017, cea mai mică valoare din septembrie 2014. Și asta, după ce în luna martie crescuseră la un maxim de 33,7 puncte.

Înclinația către cumpărare a atins un minim anual de -0,2 puncte în decembrie 2017. Este vorba de un nivel cu 16,6 puncte mai mic decât maximul din luna martie a aceluiaşi an.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Încrederea consumatorilor europeni în economie, în scădereÎncrederea consumatorilor europeni în economie, în scădere Principala problemă transnațională din al treilea trimestru a anului curent a fost decizia britanicilor de a părăsi UE. În rest, discuțiile din fiecare țară europeană în parte au fost dominate de subiecte […]
  • Previziunile economice pentru Europa, influențate de criza din GreciaPreviziunile economice pentru Europa, influențate de criza din Grecia Negocierile îndelungate între Grecia și creditorii internaţionali au influențat în mod clar starea de spirit a consumatorilor din majoritatea țărilor europene în al doilea trimestru al acestui an. Însă, în […]
  • GfK: Dorința românilor de a cheltui rămâne la un nivel scăzutGfK: Dorința românilor de a cheltui rămâne la un nivel scăzut Dorința românilor de a cheltui rămâne la un nivel scăzut, în condiţiile în care veniturile sunt de regulă suficiente doar pentru acoperirea nevoilor de zi cu zi, în ciuda creşterii economice şi a optimismului […]
  • Puterea de cumpărare a românilor, în creşterePuterea de cumpărare a românilor, în creştere Puterea de cumpărare a românilor a crescut la finele anului trecut, în condiţiile în care evoluţia salariilor a fost pozitivă, iar rata inflaţiei a scăzut, comparativ cu anul anterior, arată raportul de […]
  • GfK: Europa iese din recesiuneGfK: Europa iese din recesiune Consumatorii din aproape toate ţările Europene sunt mai optimişti privind starea economiei şi veniturile, aşteptările acestora ajungând la finele anului trecut la un nivel mai ridicat decât în 2012, se arată […]