Industria serviciilor pentru afaceri va depăși 1,5 miliarde de euro

01.10.2014

Industria serviciilor pentru afaceri va depăși 1,5 miliarde de euro în 2014, ca urmare a creșterii accelerate înregistrate pe parcursul ultimilor ani, estimează Asociația Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL).

Domeniile business process outsourcing și IT Outsourcing reprezintă aproape jumătate din piaţă, iar restul este atribuit segmentului shared services, în timp ce 20 dintre cei mai importanți jucători din domeniu generează până la 25% din cifra de afaceri totală a industriei.

“Sectorul serviciilor pentru afaceri este extrem de competitiv și reprezintă una dintre industriile cu cele mai rapide creșteri din România, având o contribuție importantă la exporturile din România și un impact puternic pe piața locală a muncii”, au explicat reprezentanţii Asociaţiei.

Capitalul străin rămâne în continuare sursa principală de investiții în industria serviciilor pentru afaceri din România, principalii investitori străini fiind companii din țări din Europa Occidentală, precum Franța, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda sau Statele Unite. Pe lângă acestea, companii din Brazilia și din Bulgaria și-au început, de asemenea, operațiunile pe plan local.

În plus, această industrie este un angajator important în România, în total, peste 60.000 de profesioniști fiind angajați în această industrie, dintre care 25% în companii membre ABSL.

“Estimăm o evoluție importantă în următorii ani, de până la 30% pentru principalii jucători, datorită unor creșteri semnificative ale cererii de servicii pentru afaceri livrate din România”, a declarat Alexander Weigl, președinte al ABSL România.

Industria locală oferă o gamă largă de servicii clienților din Europa, America de Nord și România, acoperind și America de Sud, Africa, CEE, Asia Pacific, precum și Orientul Mijlociu.

Citiți și despre:

  • ABSL România atrage noi membriABSL România atrage noi membri Asociația Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL), cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul local de servicii de afaceri, anunță un nou membru, furnizorul de […]
  • ABSL are un nou preşedinteABSL are un nou preşedinte Asociaţia Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL) a anunţat numirea lui Florin Grama, director al diviziei Customer Service & Support din cadrul Microsoft România, în funcția […]
  • Companiile cu capital românesc, mai optimiste decât cele străineCompaniile cu capital românesc, mai optimiste decât cele străine Companiile româneşti sunt mai optimiste decât cele străine prezente în ţara noastră, în ceea ce priveşte creşterea în acest an a cifrei de afaceri, a investiţiilor, salariilor sau a numărului de angajaţi, […]
  • Câţi români lucrează în sectorul serviciilor pentru afaceri?Câţi români lucrează în sectorul serviciilor pentru afaceri? Sectorul serviciilor pentru afaceri din România este extrem de competitiv și reprezintă una dintre industriile cu cea mai rapidă creștere din ţara noastră, în ultimii 10 ani. Totodată, această industrie […]
  • TELUS International a închiriat 6.000 metri pătraţi în AFI Park 3TELUS International a închiriat 6.000 metri pătraţi în AFI Park 3 AFI Europe a atins un grad de ocupare de 100% pentru spațiile de birouri din AFI Park 3, prin închirierea a 6.000 metri pătraţi către TELUS International Europe. Compania a anunţat astăzi că a finalizat […]