INFRATRANS 2017 începe mâine. Unde va avea loc evenimentul?

22.05.2017

Evenimentul INFRATRANS® 2017 va începe mâine, 23 mai, în staţia CFR Bucureşti Nord. Forumul este organizat de AIFR şi Club Feroviar şi se desfăşoară sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi cu sprijinul CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Metrorex, AFER şi CENAFER.

INFRATRANS va avea loc în zilele de 23-24 mai şi este structurat în trei părţi, respectiv expoziţia de standuri, expoziţia de material rulant şi bursa locurilor de muncă.

În cadrul expoziţiei de standuri, vor fi prezente următoarele companii: Alstom, Astra Vagoane Călători, Ateliere Griviţa, Dual Man, Elmet Group, ISAF, GFR, FCC Construccion, Novatech, Ronera Rubber, Strail, India Thermit Group, Swietelsky, Untel, Unicom, voestalpine VAE APCAROM, AIFR, Club Feroviar, CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Informatică Feroviară, Electrificare CFR, Telecomunicaţii CFR, AFER, CENAFER, METROREX, Railway PRO.

Conform organizatorilor, bursa locurilor de muncă în domeniul feroviar – Târg de joburi şi carieră va avea loc în Salonul Regal, pe data de 24 mai, în intervalul orar 11:00-16:00. Printre companiile care şi-au anunţat posturi vacante în vederea angajării, se numără ISAF, voestalpine VAE APCAROM, FCC Construccion, GFR, Novatech, Unicom, CFR Călători, CFR Marfă, Informatică Feroviară. Alte companii participante sunt: Alstom, Astra Vagoane Călători, Ateliere Griviţa, Strail, Swietelsky, CENAFER, CFR SA, Electrificare CFR, Telecomunicaţii CFR.

INFRATRANS 2017 este un eveniment business-to-business structurat în jurul expoziţiei dedicate transportului feroviar, administratorilor de cale ferată, furnizorilor de echipamente şi componente, operatorilor de transport feroviar public.

Accesul la expoziţie se face pe baza înregistrării pentru un bilet gratuit, disponibil pe www.infratrans.ro

 

 

Citiți și despre: