INFRATRANS: Bursa locurilor de muncă în domeniul feroviar are loc pe 24 mai

13.05.2017

În cadrul evenimentului INFRATRANS, se va organiza, pentru prima dată în ţara noastră, Bursa locurilor de muncă în domeniul feroviar – Târg de joburi şi carieră. Târgul va avea loc în Salonul Regal al Gării de Nord, pe data de 24 mai, în intervalul orar 11:00-16:00.

Printre companiile care fac angajări, se numără:

‣ ISAF, Societate de Semnalizări şi Automatizări Feroviare, angajează pentru locaţiile din ţară: şoferi de camion cu card tahograf, automacaragiu, mecanic utilaj multifuncţional, mecanic utilaje grele de cale, mecanic, macaragiu, macaragiu EDK, electromecanici SCB, montatori SCB, electricieni IFTE, liniori, şefi tren, manevranţi vagoane. Pentru posturile din ţară, se oferă cazare şi pachet de beneficii avantajos.

‣ Voestalpine VAE APCAROM are următoarele posturi disponibile: proiectant inginer mecanic, lăcătuş mecanic, operator CNC, sudor Mig-Mag.

‣ FCC Construccion angajează pe următoarele posturi: ingineri căi ferate, ingineri instalaţii, topograf, maistru structure, maistru terasamente, tehnician proiectant/ desenator, maşinişti la maşini pentru terasamente, sudori, şofer maşină de mare tonaj, şofer automacara, operator circulaţie mişcare, agent transporturi, lăcătuş mecanic, operatori staţie beton, meseriaş întreţinere cale, mecanic utilaj. Pentru studenţii din an terminal din cadrul Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, FCC Construccion oferă INTERNSHIP plătit.

În acelaşi timp vor mai fi oferte de muncă din partea CFR SA, CFR Călători, CENAFER şi altele.

Accesul la Bursa Locurilor de Muncă, cât şi la expoziţie, se face pe baza înregistrării gratuite pe infratrans.ro.

INFRATRANS este un eveniment business-to-business structurat în jurul expoziţiei dedicate transportului feroviar, administratorilor de cale ferată, furnizorilor de echipamente şi componente, operatorilor de transport feroviar public.

 

 

Citiți și despre: