Inteligența artificială va conduce la sfârșitul omenirii?

01.01.2015

Cum se va dezvolta creierul uman și care vor fi inovațiile roboților inteligenți. Cel mai cunoscut astrofizician din lume, Stephen Hawking, a anunțat, în urmă cu doar câteva săptămâni, că inteligența artificială poate conduce la sfârșitul omenirii. Evoluția tehnologiei este atât de rapidă încât va depăși în viitor dezvoltarea rasei umane, întrucât oamenii sunt limitați de evoluția biologică lentă. Astfel, oamenii vor fi depășiți rapid de noile invenții și, în cele din urmă inteligența artificială va fi mai puternică.

Nick Bostrom, profesor de filosofie în cadrul Universității Oxford, are o teorie asemănătoare cu cea a lui Hawking . Acesta a declarat că inteligența artificială, realizată pentru a ne îmbunătăți viața, ar putea să preia controlul în cazul în care cercetările din acest domeniu nu sunt realizate cu grijă.

Scurt istoric

Ce este inteligența artificială? Prima definiție, de altfel și cea mai acceptată până în prezent, a fost dată în anul 1955, de către John McCarthy: “o mașină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”.

Cercetătorii separă inteligența artificială în două categorii importante. Prima categorie este “inteligența artificială puternică” și se referă la invențiile care pot gândi singure și nu au nevoie de intervenția constantă a oamenilor. A doua categorie este “inteligența artificială slabă”, care necesită un set de reguli bine stabilit, pentru a putea soluționa eventualele probleme.

Primele cercetări în domeniul inteligenței artificiale au fost realizate în domeniul psihologiei. Testele erau unele realizate pentru a descoperi cât mai multe informații despre inteligența lingvistică, iar inițiativa Turing a fost prima ce a adus în prim plan o conversație reală între un om și un computer.

Roboți care gândesc

De la primele cercetări și teste la nivelul la care a ajuns astăzi inteligența artificială au trecut foarte mulți ani și la fel de multe descoperiri. În anul 2011, un japonez a transformat visul multor cercetători în realitate.

Osamu Hasegawa este profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo și a dezvoltat un sistem complex, care ajută roboții să rezolve probleme și să ajungă singuri la concluzii, cu ajutorul informațiilor din mediul în care se află și cu datele prezente online, pe care le pot accesa. Este vorba despre sistemul „The Self-Organising Incremental Neural Network”, care permite mașinilor să acumuleze informații și să ia decizii în conformitate cu acestea și cu rezultatele din trecut. Mai mult decât atât, atunci când robotul are de finalizat o sarcină pe care nu știe cum să o soluționeze, solicită ajutorul și reține pașii ce trebuie făcuți, pentru a-i putea utiliza ulterior la finalizarea altor probleme asemănătoare.

Experimentele cu acest robot au fost nenumărate, de la a o acțiune simplă pentru oameni, dar complicată pentru roboți (precum aceea de a servi apă) până la activități precum alimentarea mașinilor – toate rezultatele au fost până acum unele de succes, care au fost îmbunătățite, pentru rezultate maxime.

Osamu Hasegawa, cel din spatele invenției sistemului, a declarat despre proiect că speră ca în viitor robotul să fie utilizat la sarcini precum dirijarea circulației rutiere sau alte activități care au nevoie de o monitorizare constantă pentru rezultate cât mai bune.

Simularea creierului uman

În 2012, mai mulți cercetători din Canada au realizat o simulare computerizată a creierului uman. Proiectul, denumit Spaun, a reușit să îndeplinească sarcini simple și să recunoască litere și cifre, dar avea și capacitatea de a învăța și memora informații, așadar reținea date pe care le putea folosi anterior.

Construcția creierului uman artificial a necesitat 2,5 milioane de neuroni simulaţi pe computer, utilizați ulterior și pentru a ajuta brațul simulat de cercetători care realizează mișcări, dar și ochiul să perceapă imagini.

Robot umanoid, pus la vânzare

Tehnologia și cercetarea au ajuns într-un punct atât de dezvoltat, încât o companie din Statele Unite ale Americii a anunțat faptul că în anul 2015 va lansa un robot umanoid, ce va putea fi achiziționat de oricine dorește.

Robotul Pepper este dezvoltat de SoftBank ș va fi comercializat de Sprint, operatorul de telecomunicații al SoftBank. Deja au fost primite sute de cereri pentru acest robot, cele mai multe din partea companiilor financiare, cele care se ocupă de domeniul alimentar sau societățile care își desfășoară activitatea în domeniul educației, așadar cerere există deși încă nu au fost anunțate toate detaliile cu privire la acest proiect.

Robotul ce urmează a fi lansat pe piață măsoară 1.2 metri în înălțime și nu doar că percepe emoțiile, dar poate și glumi și oferi răspunsuri diferite, în funcție de interlocutor.

Pepper va putea fi cumpărat în Japonia la un preț de 1.900 de dolari, prețul pentru piața din Statele Unite ale Americii nu a fost încă anunțat.

O nouă “civilizație” 

Cercetătorul Cadell Last, din cadrul Global Brain Institute, este de părere că cel târziu în anul 2050 vom avea printre noi civilizații noi de oameni, întrucât în prezent suntem într-un proces important de tranziție. Omul de știință susține că ne vom baza pe mașini sau roboți speciali pentru multe sarcini de zi cu zi, iar dezvoltarea va fi atât de importantă pentru omenire încât se poate compara cu evoluția de la maimuță la om.

Cadell Last spune că oamenii vor trăi mai mult în realitatea virtuală și că speranța de viață va crește până la 120 de ani, întrucât maturizarea și îmbătrânirea oamenilor se vor schimba radical, modificare adusă de dezvoltarea creierului care va ajunge la un potențial mult mai mare.

Alți cercetători spun că înfățișarea oamenilor se va schimba radical. Artistul și cercetătorul Nickolay Lamm a colaborat cu mai mulți geneticieni și, bazându-se pe progresul tehnologic și pe modificările climatice, a ajuns la concluzia că felul în care vor arăta oamenii va fi foarte diferit peste zeci de mii de ani. Mai precis, oamenii vor avea ochi mult mai mari, întrucât omenirea va încerca să colonizeze sistemul solar și va începe să trăiască în zone unde lumina nu va exista. În plus, pielea va fi mult mai închisă la culoare. Această modificare va surveni pentru o protecție mai ridicată la radiația UV.

Înfățișarea va fi însă controlată tot de oameni, întrucât peste zeci de mii de ani tehnologia va ajunge în punctul în care va putea realiza acest lucru, iar organismul uman va suferi mai multe intervenții pentru implantarea de dispozitive care să comunice cu aparaturi speciale externe.

 

Citiți și despre:

  • Grafenul – materialul ce schimbă viitorul industrieiGrafenul – materialul ce schimbă viitorul industriei Cel mai subțire și ușor material din lume, bun conductor electric, care va revoluționa economia. Grafenul este unul dintre cele mai inedite materiale descoperite în ultimii ani, iar cercetătorii spun  că va […]
  • Oamenii care au schimbat lumeaOamenii care au schimbat lumea Deşi alocă fonduri pentru cercetare foarte mici, România a realizat multe invenţii care au impresionat întreaga lume. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că românii sunt inventivi, iar acest lucru este […]
  • Gadgeturile anului pentru mediul de afaceriGadgeturile anului pentru mediul de afaceri Care sunt și cum au ajutat la dezvoltarea businessului device-urile recent lansate? O afacere nu este deloc ușor de dezvoltat, mai ales într-o perioadă în care numărul antreprenorilor se majorează în fiecare […]
  • Bittnet Systems – soluții de comunicații și traininguri speciale ITBittnet Systems – soluții de comunicații și traininguri speciale IT Compania și-a propus deschiderea unor noi centre regionale și dezvoltarea portofoliului de soluții. Istoria Bittnet Systems, companie antreprenorială românească din sectorul IT, se leagă direct de Academia […]
  • Care sunt tendințele joburilor viitoruluiCare sunt tendințele joburilor viitorului În ce direcție se vor îndrepta cerințele angajatorilor peste zeci de ani? În prezent, tehnologia dictează multe dintre acțiunile de zi cu zi și locurile de muncă se schimbă, împreună cu cerințele companiilor […]