Investiţie de 5 milioane de euro, într-un proiect rezidențial în Cluj Napoca

16.11.2015

Fondatorul furnizorului de servicii și soluții software EBS România, Daniel Metz, investește 5 milioane de euro într-un proiect rezidențial în Cluj Napoca. Proiectul, Contemporano, care va fi dezvoltat în parteneriat cu Coratim Grup, una dintre cele mai mari companii de construcții de pe plan local, va fi finalizat în luna august a anului 2016.

Proiectul va fi format din 73 de apartamente cu una, două și trei camere, amplasate în două imobile cu cinci și respectiv șase etaje. Ansamblul rezidențial beneficiază de un amplasament foarte bun, în zona semicentrală din Cluj Napoca, în apropierea Parcului Babeș, Parcului Central Simion Bărbuțiu și Cluj Arena.

”Piața rezidențială din Cluj Napoca a înregistrat o creștere semnificativă în 2015, pe fondul revenirii cererii pentru locuințe noi din partea tinerilor care lucrează în numeroasele companii care și-au dezvoltat activitatea în regiune. Estimăm că în acest an se vor finaliza din fonduri private aproximativ 1500 de unități noi în Cluj Napoca și Florești, mai mult decât dublu comparativ cu anul anterior”, declară Anamaria Burcă, managing partner Coldwell Banker Transilvania, consultantul și agentul de vânzare al Contemporano.

Suprafețele locuințelor variază între 36 și 80 de metri pătrați utili, în timp ce prețurile pleacă de la 47.997 de euro cu TVA inclus pentru cele cu o cameră, de la 63.022 de euro cu TVA inclus pentru apartamentele cu două camere și de la 65.500 de euro cu TVA inclus pentru apartamentele cu trei camere. Proiectul va include spații comerciale la parterul imobilelor, locuri de joacă pentru copii și spații verzi.

Daniel Metz este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori IT din Rom\nia, fiind CEO-ul și fondatorul furnizorului de servcii și solutii software EBS România, companie achiziționată în anul 2013 de către grupul japonez NTT Data, un gigant cu afaceri anuale de peste 12 miliarde de euro și peste 76.000 de angajați la nivel mondial. EBS România are aproximativ 800 de angajați în biroul său din Cluj Napoca.

 

 

Citiți și despre: